Teoria compromisului – când laşi de la tine şi când nu

De obicei merg repede şi hotărât. Astăzi însă nu mă grăbesc nicăieri. Nu ştiu încotro s-o iau. Aş vrea să fug undeva departe, dar realizez că aş rămâne tot eu cu mine. Paşii mă poartă, fără să gândesc, către librărie. Uneori mă simt ca un şoricel ce este atras de mirosul caşcavalului din capcacă.

 

Numai că spre deosebire de şoricel, pe mine nu mă aşteaptă nimic rău în locul care mă atrage, ci din contră. Acolo este energia de care am nevoie pentru a reveni pe linia de plutire. Azi am nevoie de energie mai mult ca niciodată. Simt că e cazul să decid într-o chestiune importantă pentru mine. Şi totodată nu ştiu cum să procedez, dacă şi unde e cazul să fac un compromis, ce să accept şi ce nu.

 

N-am avea nevoie de compromisuri dacă n-am avea aşa multe gânduri

 

„Oare de ce ne zbatem atât de mult în propriul ocean de gânduri?” îmi spun în minte. Replica vine tot de la mine: „Crezi că o să găseşti răspunsul la întrebarea asta? Linişteşte-te. Lumea merge înainte şi fără dilemele tale”.

 

Îmi aduc aminte cu exactitate momentul în care mintea mea s-a transformat dintr-una liniştită într-una plină de viaţă. Aşa vedeam lucrurile atunci. Eram doar un copil şi am decis că mă plictisesc prea tare în lumea înconjurătoare, aşa că ar fi mai bine să îmi creez propria mea lume. Am închis ochii şi pentru prima oară mi-am imaginat scenarii, personaje, replici. Cred că a fost primea mea formă de dialog interior. Numai că la un moment dat nu am mai putut struni acest dialog.

 

Ştiu că am o minte de maimuţă, adică gândurile mele sar dintr-o parte într-alta a minţii, de cele mai multe ori necontrolat. Aşa că nu mai încerc să le controlez, ci doar să le liniştesc. Nu e întâmplător că intru în librărie. Ştiu că urmează să-mi sară în ochi cartea de care am nevoie exact în acest moment. Nici nu e nevoie să termin acest gând că mâna mea apucă o carte de pe raft. Numele ei nu este relevant, ci sentimentul pe care ţi-l dă o carte venită la momentul oportun. Sunt convinsă că fiecare informaţie capătă în inimile noastre semnificaţia necesară pentru a merge mai departe, indiferent de situaţie.

 

Deşi ador să citesc pot spune că n-am mai citit nicio carte, de la cap la coadă, într-o singură zi (ba chiar cu reluări de paragrafe sau capitole, încercând să netezesc informaţia). Ieri m-am trezit stând într-un parc timp de 9 ore până mi s-a făcut frig şi până când lumina stâlpilor din apropiere a devenit prea slabă pentru a mai putea vedea ceea ce citeam. M-am întors acasă şi am continuat până am terminat cartea.

 

Aveam nevoie de nişte răspunsuri ce au venit tot de la mine. Răspunsurile sunt întotdeauna în noi, însă e necesar să apăsăm un buton pentru a le declanşa. Acel factor poate fi o persoană, un eveniment sau o carte în cazul meu.

 

La sfârşit am înţeles. Nu contează ce spun ceilalţi. Teoriile şi sfaturile oamenilor sunt adesea contradictorii: „În viaţă să nu faci niciodată compromisuri pentru că te compromiţi pe tine” sau Fără compromisuri n-o să ajungi nicăieri, e nevoie să laşi de la tine uneori”.

 

„Ok, toţi aveţi dreptate în felul vostru şi în funcţie de ce aţi trăit voi, dar hei… e vorba de viaţa mea aici. Nu credeţi că ar fi cazul să decid unde să las de la mine şi unde nu?” asta a fost tot ce mi-a răsunat în minte.

 

Teoria compromisului

 

Sunt adepta libertăţii proprii în cadrul societăţii în care trăim fără a ne face rău nouă sau altora, dar ar fi absurd să neg existenţa compromisurilor. Ele există în relaţii, în afaceri sau chiar în interiorul nostru, atunci când suntem nevoiţi să alegem ce dorinţe să urmăm sau nu.

 

Întrebarea este de fapt unde tragi linia compromisului. Cât de departe mergi în aşa fel încât să-ţi fie confortabil şi să nu simţi că ţi-ai pierdut identitatea?

 

A face compromisuri nu e întotdeauna un lucru pozitiv, aşa cum a nu face compromisuri nu reprezintă neapărat un lucru negativ.

 

Cu toate astea, a te lăsa permanent pe tine la dispoziţia altora este la fel de frustrant ca a continua să fii inflexibil în toate aspectele vieţii. Oricare dintre variante duce la lupte, fie interioare în primul caz, fie cu cei din jur în cel de-al doilea caz. Cred că orice extremă ne dezechilibrează.

 

Eu i-am derutat foarte tare pe cei din viaţa mea (inclusiv pe mine), trecând de la extrema „mă las pe mine oricând pentru tine” la cea exprimată în genul „felul în care îmi trăiesc viaţa îmi aparţine şi n-ai niciun drept să intervii”.

 

Ayn Rand, fondatoarea unui sistem filozofic numit „Obiectivism”, spunea că natura compromisului este de două feluri:

1. compromisul este un fel de schimb între doi oameni, acel schimb în care amândoi au de câştigat şi este interesul amândurora să colaboreze.

Un exemplu ar putea fi cel în care tu vrei să mergi să mănânci într-un anume loc, iar persoana de lângă tine doreşte să meargă în altă parte. Amândoi vă doriţi să aveţi companie, aşa că până la urmă îţi manifeşti flexibilitatea şi ajungi să ai o seară minunată;

2. compromisul apare atunci când două principii morale sunt în opoziţie

E ca atunci când un hoţ intră în casă şi tu îi spui că poate să ia doar o parte din bunuri, iar pe restul să ţi le lase ţie pentru că îţi aparţin. Aşa funcţionează compromisul pe principii morale. Tu crezi că e greşit, dar cealaltă persoană crede că e corect. Ce obţii în acest caz?

 

Cele două tipuri de compromis sunt însă total opuse. Avantajele primului tip de compromis au dus la accepţiunea general valabilă că acesta reprezintă o unealtă etică foarte puternică. De aceea, de cele mai multe ori o să auzim în cazul unui conflict expresia: „Cel mai bine e să ajungeţi la un compromis”.

 

În exemplul meu cu ieşitul la restaurant (poate fi la film, la discotecă sau la ce vrei tu), compromisul este o situaţie de câştig pentru amândoi şi chiar dacă nu e, nu va avea consecinţe nefaste asupra întregii tale vieţi. Bineînţeles că un şir nesfârşit de astfel de mici compromisuri poate să-ţi scadă încrederea în tine, dar de obicei deciziile de acest gen sunt corelate cu perioade ale vieţii care sunt trecătoare. Îmi aduc aminte când făceam ceea ce anturajul meu dicta şi chiar dacă nu eram mulţumită întotdeauna, nu pot spune că acum am mai puţină încredere în mine din această cauză. Micile compromisuri sunt naturale şi inevitabile uneori.

 

Ceea ce face însă al doilea caz din noi are efecte pe termen lung. Ce se întâmplă atunci când faci compromisuri în principiile tale morale şi în ceea ce te defineşte? Ajungi să le sacrifici. Iar principiile sunt cele care te ghidează în viaţă. E ca şi cum ţi-ai pierde busola în mijlocul deşertului. Nu vei obţine decât durere şi suferinţă.

 

Ai nevoie de o minte deschisă pentru a accepta ambele faţete ale monedei, să ai capacitatea de a da şi a lua prin intermediul compromisurilor.

 

Alege să cultivi relaţii de calitate, activităţi care te împlinesc, visuri şi potenţial maxim. Decide când poţi face concesii pentru a evita ciocnirea propriului orgoliu de lucrurile cu adevărat importante pentru tine. Stabileşte ce e rezonabil şi ce nu pentru tine. E rezonabil să îţi creezi propria viaţă, aşa cum nu e rezonabil să-ţi cobori aşteptările fără ca măcar să încerci să trăieşti.

 

Ieri am decis să fac un compromis. L-am făcut cu toată inima mea şi am acceptat că, indiferent de consecinţele deciziei mele, este cea mai bună decizie pe care o pot lua în acest moment.

 

Nu cred că au fost suficiente 12 ore în compania unei cărţi pentru a înţelege când să fac şi când să nu fac compromisuri. Lecţiile mi-au fost învăţate de-a lungul vieţii, timp în care mi-am lăsat inima şi respectul faţă de mine pe tavă sau dimpotrivă, le-am luat pe ale altora fără regrete, fiind percepută ca egoistă.

 

Cartea mi-a deschis mintea pentru a accepta aceste lucruri şi pentru a înţelege că nu există cale corectă sau greşită, ci calea pe care ţi-o stabileşti tu în fiecare moment. Însă pentru a-ţi stabili calea este nevoie să ştii care sunt principiile tale în viaţă, ce să nu calci niciodată în picioare indiferent cine vine să-ţi spună că e mai bine să renunţi la ele.

 

Sunt sigură că tu ştii ce te ghidează în viaţă, dar vreau să mai aducem puţină lumină asupra acestui fapt. Aşa că articolul următor va fi despre valori. Ne auzim atunci!

 

Între timp spune-mi când crezi tu că e benefic pentru tine (nu spun normal pentru că acest cuvânt înseamnă altceva pentru fiecare) să faci compromisuri şi când nu.

 

Zâmbesc iar în timp ce-ţi scriu. Muţumesc că eşti aici!

 

Simona

 

Sursa foto: Echilibru

Poţi să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu noile informatii de pe blog!  Vei primi totodată materialul gratuit "4 metode pentru a crea viața pe care o dorești"

Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos, apoi să confirmi cererea de abonare cu un click pe link-ul din emailul primit.

Articole asemanatoare:

Lasa un comentariu prin facebook:

comentarii prin facebook!

Powered by Facebook Comments

11 comments
Simona Culea
Simona Culea

Este o mare legătură între compromisuri și stima de sine. De aceea e important să știm când să le facem și când nu.

Cristi
Cristi

Cam bombastica denumirea de Teoria compromisului. O teorie presupune...multe. In rest relevante adevaruri...

Florin Ghenceanu
Florin Ghenceanu

Pentru mine a face un compromis benefic inseamna a rezolva o situatie de moment fara a-mi afecta stima de sine si see you urmari pozitive in perspectiva; compromisul nu va fi benefic atat timp cat se va intampla exact contrariul celor afirmate anterior.

Madalina
Madalina

Cred ca este bine sa fac compromisuri atat timp cat nu-mi sunt afectate propriile valori, astfel incat sa pot evita gustul amar si insatisfactia lasata de concesiile facute. Un compromis ar trebui sa ne ajute sa fim multumiti,impacati cu ideea ca decizia luata este corecta. Felicitari! Foarte interesant articolul!

adrian
adrian

Neplacut articol...dar nici un medicament nu e dulce, si unde mai pui ca se extrage din venin...oricum daca cineva moare acela este EGO-ul asa ca "regele a murit traiasca regele" Poti sa ne spui despre ce carte era vorba, m-ai facut foarte curios?

Tudorel Stoica
Tudorel Stoica

Intelegînd ca vei citi ziua, îti spun "Buna ziua!" Este primul articol pe care îl citesc și vreau să spun, că, cred că ințeleg bine dansul ideilor într-o minte zvăpăiată; mi s-a întâmplat și am "pățit" la fel. Nu am să scriu mult despre compromisuri; si aici înțeleg ce dorești să afli(aș dori la fel). Să încep(fraza e scurtă): sunt de acord să le faci în anumite situații analizând bine situația și luând cît se poate o buna decizie pentru tine(vezi aici sunt si"variante" să spun așa: poți fi egoist realizând un avantaj, poti fi onest împacînd ambele părți, sau poți ceda teren(din motive pe care doar tu le stii), creind un avantaj celeilalte părți) Vezi tu, caracterul persoanei este unic, și în situații asemenea, persoane diferite, vor decide diferit(dacă să facă sau nu, și in ce fel). Părerea mea, dupa atâția ani de viață: în situații normale,să-l faci să-l faci astfel încât să acorzi o șansă și celuilalt, adică să fi onest. In situații de criza, să-ti aduca avantaj. Iar în situatie de supraviețuire să dea o șansă celui slab. Dar oricare ar fi motivul realizarii unui compromis, consider că nu trebuie să te "compromiți"! \Cugetarea"Capul plecat, sabia nu-l taie" să nu fie valabilă. Până acum, au murit f.mulți fără să se umilesacă. Deci se poate! Compromisurile au și ele rostul lor; dar și o limită! Nu poți compromite orice! Cugito, ergo sum! Deci, gindeste! .................................. Atât despre articol. Imi face plăcere să citesc ce publici; voi citi și celelalte pe rând. Dorindu-ți numai bine și idei creative in munca ce faci! De departe, Tudor. P.S. Fă-mi o plăcere de se poate: iubind orașul in care locuiesc, aș dori sa-l salut intr-o dimineață; o poți face pentru mine odata cind te simți bine în mers spre serviciu? Grazie! Să ai o zi bună!

carmen
carmen

Desi se spune ca cel mai inteligent cedeaza primul,eu nu sunt de acord cu asta.Incapatanata din fire,si eu ca si tine,deseori am fost catalogata ca si egoista.Deci,foarte rar fac compromisuri si atunci cand nu-mi sunt incalcate propriile valori.Multumesc ptr articol!Te iubesc!

Simona
Simona

Mulțumesc, Mădălina.

Simona
Simona

Ți-am scris pe mail, Adrian.

Simona
Simona

Mulțumesc pentru mesaj, Tudorel. Am salutat soarele și marea din partea ta!

Simona
Simona

Draga mea, Carmen, ai anticipat articolul pe care l-am postat ieri. Te îmbrățișez!

Trackbacks

  1. [...] ce este cu adevărat important pentru noi? Ce contează atât de mult încât să nu facem compromisuri atunci când vine vorba de acele [...]

  2. [...] minore și să-l schimb pe tiparul văzut la părinții mei. Ceea ce am învățat a fost să facem compromisuri pe chestiunile minore pentru a ne putea desfășura liberi în cele care contează cu [...]