Ştii pentru ce te sacrifici?

 

 

Prima formă de sacrificiu am văzut-o prin ochii mei de copil. Pe atunci nu o numeam aşa, dar simţeam dincolo de cuvinte şi fapte că mama îndură multe greutăţi pentru ca mie şi surorii mele să nu ne lipsească nimic.

 

Sacrificiul ei a făcut ca noi să privim viaţa din alt unghi. Sunt conştientă în fiecare moment că la baza a ceea ce sunt eu astăzi stau toate lucrurile la care a renunţat mama mea.

Mama nu a spus vreodată că ar fi fost vreun efort din partea ei. Zeci de ani în care ea s-a trezit la 4.30 dimineaţa şi a schimbat patru mijloace de transport în comun pentru a ajunge la locul de muncă, au părut ca fiind ceva normal. Nopţile petrecute în ploaie, frig sau zăpadă pentru ca noi să dormim în căldură n-au fost nici ele vreodată menţionate.

Pe măsură ce am înaintat în vârstă am întâmpinat obstacolele cu reticenţă pentru că viaţa mea a fost uşoară. Mama mi-a făcut viaţa uşoară, dar până nu mi-am luat zborul de sub aripile ei n-am înţeles cu adevărat rostul sacrificiului pe care l-a făcut.

Sacrificiul vine din iubire adevărată şi nu aşteaptă nimic în schimb. Mama nu ne-a cerut şi nu ne cere nimic în schimb, ba dăruieşte în continuare şi înfloreşte atunci când ne priveşte. Pentru mine iubirea necondiţionată a părinţilor faţă de copii este o formă supremă de sacrificiu.

Ce este şi ce nu este sacrificiul

Ideea articolului a pornit de la faptul că în ultima perioadă am auzit mult prea des cuvântul „sacrificiu” într-un context cel puţin bizar. Sacrificiul personal în ziua de azi şi-a pierdut semnificaţia.

„Trebuie s-o fac şi pe asta. Nu-mi place să merg la locul ală de muncă, dar mă sacrific”

„Mă abţin de la mâncare o lună de zile ca să arăt bine când merg la plajă”

„Nu mă simt bine în compania acelor oameni, dar mă sacrific pentru partenerul meu”.

Pentru majoritatea oamenilor, cuvântul „sacrificiu” este însoţit de ideea de suferinţă, de dificultate sau de pierdere.

Sacrificiul necesită un scop mai mare decât noi. Sacrificăm ceva atunci când ştim că ceea ce obţinem ne va aduce mult mai mult decât ceea ce lăsăm în urmă. Atunci când finalitatea e incertă, sacrificiul îşi pierde rostul, iar noi nu facem altceva decât să ne poziţionăm ca nişte victime. Aşteptăm recunoaşterea celor din jur pentru ceva ce ne chinuim din răsputeri să realizăm.

Am văzut persoane care se bat cu pumnul în piept şi reproşează celor din jur că se sacrifică pentru ei. Sacrificiul declarat este doar o formă de şantaj emoţional.

Scopul sacrificiului

Am înţeles că în viaţă nu se obţine nimic fără sacrificiu. Sacrificăm ceea ce suntem sau avem acum pentru ceea ce sperăm să obţinem în viitor.

Orice renunţare în viaţă se face pentru a înlocui un lucru cu altul. Cu toate acestea, ideea că sacrificiul aduce suferinţă ne va opri de la a face adevărate sacrificii. Vom brava şi vom striga în gură mare că ne sacrificăm, dar în sinea noastră vom fi speriaţi ca nişte copii.

Avem nevoie de acea dorinţă capabilă să o stingă pe prima, iar atunci durerea va dispărea. Dacă nu există motivul renunţării atunci nu mai este vorba de sacrificiu, ci de compromis, iar compromisurile ne fură identitatea.

De ce îţi vinzi timpul pentru bani?

De ce îţi neglijezi familia atunci când stai până noaptea târziu la serviciu?

De ce nu renunţi astăzi la o relaţie care nu te satisface?

Fă o listă cu sacrificiile pe care simţi că le faci şi identifică compromisurile strecurate printre ele.

Dacă ai un motiv care te ghidează şi care nu vine din exterior, atunci nu e vorba de durere, ci de substituire (un sacrificiu adevărat). Ştii că mai devreme sau mai târziu vei vedea roadele sacrificiului tău. Dacă în schimb acţionezi din inerţie rezultatele la care visezi nu vor apărea vreodată.

Viaţa este de multe ori o luptă. Uneori este grea, dar e nevoie să ne sacrificăm cu adevărat timpul şi inima. A nu lupta înseamnă a nu trăi viaţa la adevăratul ei potenţial.

Aşadar sacrificiile sunt necesare pentru a evolua. E ca şi cum am vrea să introducem un lichid nou într-o sticlă deja plină. Mai întâi e nevoie să golim sticla de conţinutul existent.

Ce ne împiedică să facem sacrificii

A ne sacrifica pentru un scop (şi nu doar de dragul de a ne face rău singuri) înseamnă să renunţăm acel ceva din interiorul nostru  care întreţine măştile false. Toţi avem o parte inferioară care se hrăneşte din orgoliul nostru. Frica de a pierde ataşamentul faţă de acest orgoliu ne împiedică să ne sacrificăm.

Am acumulat în interiorul nostru multe lucruri la care putem renunţa, dar pe care alegem să le păstrăm până începem să pierdem dragostea, prietenia şi echilibrul din viaţa noastră. Uneori sunt lucruri materiale, alteori sunt convingeri sau comportamente pe care le considerăm parte din noi.

Cele două soluţii pentru a transforma sacrificiul într-o trambulină către progres

1. să acţionezi de voie (înspre ceea ce ţi-ai propus)

Acesta este cazul ideal. Îţi stabileşti obiectivul (indiferent că este vorba de viitorul copiilor tăi cum a fost pentru mama mea sau de felul în care vrei să-ţi construieşti viaţa de acum înainte) şi îl defineşti cât mai bine.

Cu cât vorbeşti mai mult despre diverse dorinţe, cu atât este mai dificil să-ţi concentrezi eforturile. Scrie pe o hârtie cum vrei să arate viaţa ta peste un an de acum înainte.

Pe o altă coală scrie la ce e nevoie să renunţi pentru a putea realiza ceea ţi-ai propus. Următorul pas este să îţi asumi frica de eşec şi să lupţi cu vocea din interiorul tău care-ţi spune că e imposibil.

Nu uita, imposibilul îl stabileşti doar tu. Ia pe rând lucrurile la care ai decis să renunţi începând cu cel la care poţi renunţa cel mai uşor. Treptat negociază cu tine şi renunţă şi la restul;

2. să aştepţi să treci prin peripeţii, durere şi decepţii pentru a-ţi asuma sacrificiul (de nevoie sau dinspre circumstanţă)

Uneori e nevoie să pierdem ceva important pentru a decide să renunţăm (libertate, dragoste, sens, respect de sine sau încredere în forţele proprii). Eu am avut parte de această variantă, care, deşi nu e plăcută, te forţează să te mişti mult mai repede decât prima. Dezavantajul e că poate trece mult timp până începe să te doară suficient de tare încât să acţionezi.

Viaţa de zi cu zi începuse să doară. Am ştiut totuşi că a-mi dori să reuşesc fără sacrificii este ca şi cum aş încerca să alerg fără să învăţ mai întâi să merg. Am sacrificat iluzii de care mă agăţam orbeşte: stabilitatea unui loc de muncă ce nu-mi punea în valoare pasiunile, alimentaţia care îmi fura energia şi vitalitatea, relaţii ce-mi diminuau respectul de sine.

Mi-am stabilit atunci foarte clar pentru ce sacrific acele iluzii: satisfacţia de a nu mă mai preface în continuare, un viitor mai bun pentru mine şi familia mea, libertate şi contribuţie la acel ceva mai mare decât mine. A devenit astfel limpede că a sacrifica ceva înseamnă a renaşte din propria cenuşă mai puternic şi mai pregătit pentru ceea ce urmează.

Sunt însă lucruri pe care nu trebuie să le sacrifici niciodată în viaţă, iar acelea sunt identitatea ta şi aspiraţiile tale. Uneori cele mai apropiate persoane ţi-ar putea zdrobi visele cu zâmbetul pe buze. Ţine în minte că tu decizi ce sacrifici şi ce nu. Ideea de bază este următoarea: sacrifici ceea ce te ţine din drumul către obiectivele tale şi păstrezi acele părţi din tine pentru care nu e nevoie să te prefaci. A suferi fără un rost este o pedeapsă inutilă.

Decide chiar azi pentru ce lupţi în viaţă şi la ce poţi renunţa pentru a lăsa noul să intre.

 

Cu mare drag,

Simona Culea

P.S. Scopul acestui articol nu este o dezbatere spirituală a ceea ce înseamnă sacrificiul. Intenţia mea a fost de a aduce la lumină acea parte a noastră care poate şi e nevoie să fie lăsată deoparte pentru a deveni în fiecare zi mai buni decât ieri.

Sursa foto: Şah, Măşti

Poţi să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu noile informatii de pe blog!  Vei primi totodată materialul gratuit "4 metode pentru a crea viața pe care o dorești"

Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos, apoi să confirmi cererea de abonare cu un click pe link-ul din emailul primit.

Articole asemanatoare:

Lasa un comentariu prin facebook:

comentarii prin facebook!

Powered by Facebook Comments

2 comments
Livia
Livia

Draga Simona, Cred ca e foarte greu sa pot spune ca imi sacrifice timpul meu sa fac ce e bine pentru stabilitatea financiara a familiei sau timpul pentru mine sa merg in parc sau facind ceva pentru cei dragi.Dar daca faci totul din dragoste,iubire pentru aproapele tau cred ca nu mai e un sacrificiu...

Trackbacks

  1. [...] atunci când faci compromisuri în principiile tale morale şi în ceea ce te defineşte? Ajungi să le sacrifici. Iar principiile sunt cele care te ghidează în viaţă. E ca şi cum ţi-ai pierde busola în [...]