Recunoştinţa – primul pas către împlinire

 

 

A trecut o săptămână şi o zi de când am intrat prima oară în Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Eforie Sud. Nici nu ştiam de existenţa acestuia, iar în afara vizitelor efectuate la câteva rude cu ocazia naşterilor n-am avut experienţe care să necesite drumuri prin spitale.

Am ajuns acolo cu soţul meu, care a necesitat o intervenţie chirurgicală, însă în fiecare zi în care am păşit în acel loc mi-am pus întrebarea: „care este scopul pentru care se întâmplă toate astea? ”.

Eram convinsă că până şi încercările de acest gen au o menire.

Acolo am văzut nenumărate cazuri de oameni aflaţi în imposibilitatea de a-şi folosi membrele, oameni care în ciuda faptului că se aflau într-o situaţie pe care sunt sigură că nimeni nu şi-ar dori-o, făceau glume şi haz de necaz.

Stau şi mă gândesc că toate aşa-zisele mele „probleme” de până atunci s-au şters parcă cu buretele. Erau de fapt nimicuri în comparaţie cu ceea ce trăiau acei oameni. Şi atunci am realizat… poate unul dintre scopuri este tocmai să învăţ să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am: sănătate, familie, însuşi darul vieţii. Să valorizez ceea ce reprezintă soţul meu pentru mine, să apreciez relaţiile autentice pe care le aveam cu cei din jurul meu şi pe care le neglijam, într-un cuvânt să iubesc necondiţionat tot ceea ce am.

În timp ce mă plimbam prin spital am ajuns pe un coridor îngust cu câteva ferestre mici pe lateral. Prin perdeaua groasă am putut să observ marea şi soarele care mângâia valurile. Am dat perdeaua la o parte şi pentru prima oară după mult timp am apreciat faptul că mă pot uita la mare, că sunt o norocoasă şi o pot vedea în fiecare zi dacă vreau asta.

Am decis să împătăşesc acest lucru cu tine pentru că vreau să te pui în locul meu şi să te analizezi. Eu spuneam despre mine că sunt o persoană recunoscătoare în ceea ce priveşte viaţa. Şi totuşi în stabilirea dorinţelor şi obiectivelor mele nu porneam cu recunoştinţa în suflet. Credeam că se înţelege de la sine că apreciez ceea ce am, iar eu trebuie să mă focusez pe ceea ce vreau să obţin, pentru că nimic nu este autosuficient.

Viaţa mi-a arătat că recunoştinţa este o chestiune de atitudine, iar această atitudine determină felul în care ne raportăm la lumea în care trăim.

Se pot spune multe despre recunostinţă, dar ştiai că de fapt recunoştinţa este primul pas spre clarificarea acelor scopuri despre care vorbeam, spre descoperirea ta şi a talentelor tale?

Dacă rareori faci o pauză pentru a simţi sentimentul de recunoştinţă, atunci probabil că simţi şi tu uneori acel sentiment de plictiseală, frustrare, lipsă de satisfacţie sau goliciune.

Iar o schimbare către o atitudine apreciativă îţi poate aduce schimbări miraculoase în viaţă. Această atitudine este cea care te poate inspira să începi exact acele activităţi care sunt în concordanţă cu chemarea ta, implicit să descoperi care este scopul tău în viaţă.

Iată şi de ce:

- recunoştinţa te face să vezi părţile bune din tine şi din ceilalţi – atunci când te apreciezi şi manifeşti recunoştinţă pentru experienţele din viaţa ta vei putea trece la nivelul următor, vei evolua în loc să stagnezi sau să involuezi; exact la fel se întâmplă atunci când manifeşti recunoştinţa pentru fiecare om din viaţa ta: vei însemna ceva pentru acea persoană pentru că o ajuţi să devină mai bună, o încurajezi şi o susţii;

- recunoştinţa te face să crezi că tu poţi realiza tot ce visezi – în adâncul sufletului tău ştii că fiecărei dorinţe îi corespunde o posibilitate de a o realiza, însă mintea găseşte tot felul de scuze şi începi să te gândeşti cât de greu este, că ai prea multe pe cap, că n-ai talent sau experienţă la acel lucru etc.; cu cât practici mai mult recunoştinţa cu atât mai mult capeţi o atitudine pozitivă care îţi spune că deşi nu vezi calea exactă către îndeplinirea acelei dorinţe, ea există şi ţi se va arăta la momentul potrivit;

- recunoştinţa te pune în legătură cu acea parte din tine care ştie pe ce drum s-o iei – indiferent că tu crezi că ai un scop deja definit al vieţii sau că tu creezi acel scop cu fiecare zi din viaţa ta, recunoştinţa îţi face legătura cu cine ar trebui să fii. Acea parte din tine înţelege care sunt acele activităţi care îţi aduc fericirea şi începi să le practici.

Aşadar recunoştinţa înseamnă mulţumire, apreciere şi un sentiment de conştientizare a tot ceea ce primeşti. Înseamnă să-ţi trăieşti viaţa ca şi cum totul ar fi un miracol şi să conştientizezi permanent cât de mult ţi s-a dat.

Experienţa spitalului mi-a adus aminte de povestea faimosului violonist Itzhak Perlman. Acesta şi-a urmat pasiunea pentru vioară în ciuda faptului că la vârsta de 4 ani s-a îmbolnăvit de poliomielita şi a fost nevoit să poarte cârje tot restul vieţii. După mulţi ani, la începutul unui concert pe care îl susţinea în New York, una dintre corzile vioarei s-a rupt. Deşi toată lumea se aştepta să oprească concertul şi să-şi înlocuiască coarda, el a făcut către dirijor un semn de continuare. A reluat piesa de la punctul rămas şi a continuat să cânte cu numai 3 corzi. Acolo unde nu găsea notele pe corzile învecinate, reorganiza spontan totul, în aşa fel încât concertul să-şi urmeze cursul.

După încetarea aplauzelor, Perlman a ţinut să precizeze: „uneori este rolul artistului să descopere câtă muzică frumoasă se poate produce cu ce ţi-a mai rămas.”

 

Abia după mult timp am înţeles că recunoştinţa înseamnă atitudine.

Aşadar, chiar şi când lucrurile nu se întâmplă aşa cum ţi-ai fi dorit, fi recunoscător pentru experienţa pe care ai avut-o pentru că ai câştigat înţelepciunea de a gestiona următoarele situaţii diferit.

Studiile comportamentale şi psihologice au arătat că practicarea recunoştinţei aduce o îmbunătăţire calitativa a vieţii. Oamenii care mulţumesc des sunt mai fericiţi, mai optimişti, îşi îmbunătăţesc sănătatea, îşi întăresc relaţiile şi reduc stresul zilnic.

Fie că alegi să ţii un jurnal în care scrii zilnic de la 3 la 10 lucruri pentru care eşti recunoscător, fie că îţi manifeşti în scris sau verbal recunoştinţa faţă de persoanele care au avut un efect pozitiv asupra ta, încearcă să practici zilnic această atitudine şi vei vedea diferenţa.

Şi nu uita:

“Motivatia este cea care te porneste. Obiceiul este cel care te mentine in miscare.” Jim Rohn

Fă din recunoştinţa zilnică un obicei.

 

În final, te rog să-mi laşi un comentariu şi să-mi spui pentru ce simţi recunoştinţă în viaţa ta.

 

Te îmbrăţişez cu drag,

Simona!

Poţi să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu noile informatii de pe blog!  Vei primi totodată materialul gratuit "4 metode pentru a crea viața pe care o dorești"

Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos, apoi să confirmi cererea de abonare cu un click pe link-ul din emailul primit.

Articole asemanatoare:

Lasa un comentariu prin facebook:

comentarii prin facebook!

Powered by Facebook Comments

Trackbacks

  1. [...] Acum 2 săptămâni, pe facebook circula unul din cele mai citite articole, scris de Simona – Recunoştinţa primul pas spre împlinire. [...]