Povestea instrumentului de pe şifonier

Mă uit la poza cu noi doi de pe birou. Îmi bate şi acum inima când mă uit la ea. Este prima poză pe care am făcut împreună la una dintre primele noastre întâlniri.

Nu ştiam prea multe despre el atunci. Despre pasiunile lui nici atât.

Plecasem să mă întâlnesc cu El fără să mai stau să analizez lucrurile ca de obicei şi bine am făcut. Pentru că am cunoscut un om minunat din toate punctele de vedere. Orele treceau fără să-mi dau seama în prezenţa lui.

Era sfârşitul lui mai şi în fiecare seară mergeam şi ne plimbam pe plajă, uitând de timp şi restul condiţionărilor din viaţa noastră. Nici nu mai ştiu exact despre ce vorbeam. Despre multe multe lucruri, iar uneori şi despre noi. Aflasem că lucrează într-o instituţie publică, însă despre asta nu lungeam discuţia. Nu se vedea nicio licărire în ochii lui când vorbea despre acest lucru.

Într-una din seri, în timp ce ne plimbam m-a întrebat din senin: „Vrei să-ţi cânt ceva?”. Am rămas puţin uimită, pentru că nu mă învârtisem în cercuri de artişti la viaţa mea (eu însămi considerându-mă un anti-talent muzical; nu voce, nu ureche muzicală), iar el nu-mi vorbise până atunci despre muzică. Mă gândeam că vrea să cânte doar pentru a epata şi că nu va fi mai mult de o scenă jenantă în care eu va trebui să mă prefac impresionată, lucru care începuse să mă sperie.

A început să cânte o piesă a lui Luis Miguel (despre care eu, ascultătoarea de muzică comercială, abia auzisem la viaţa mea). Nu numai că avea o voce excepţională, dar timpul s-a oprit în loc. Eram doar noi doi şi acea melodie. Nimeni şi nimic nu mai conta.

În 3 luni de la acel moment m-a cerut de soţie. Aşa l-am cunoscut pe El, soţul meu.

Sentimentele deveneau din ce în ce mai puternice, însă lucrurile începuseră încet încet să intre pe traseul tipic. Ne plănuiam nunta, ne-am mutat împreună. Mergeam zi de zi la serviciu, el venea acasă din ce în ce mai obosit şi mai stresat, eu la fel. Îl vedeam apăsat, dar mă simţeam legată de mâini şi de picioare. În afară de o vorbă buna, nu ştiam cum să-l ajut.

Într-o zi, în timp ce făceam curăţenie, am găsit pe şifonier o husă cu ceva ce părea a fi un instrument muzical. Am dat-o jos cu grijă şi am deschis-o. Înăuntru era o chitară. Nu mai ţinusem în viaţa mea o chitară în mână, dar până şi eu puteam observa că era veche.

În ceea ce priveşte vocea aflasem între timp că mai cântase o perioadă pe vase de croazieră, văzusem şi nişte poze. Mi-a destăinuit că deşi văzuse foarte multe locuri minunate prin lume, distanţa faţă de casă şi familie îi lăsase urme adânci şi mi-a mărturisit că n-ar mai pleca niciodată. Însă despre chitară nu ştiam nimic.

Când a venit seara acasă, i-am spus: „Am găsit o chitară pe şifonier. E a ta?”.  A confirmat din cap că da. „Păi şi nu mai cânţi la ea?”. Obosit cum era, mi-a răspuns: „E veche, trebuie schimbate şi corzile că nu mai sunt bune, n-am cum să mai cânt la ea”. „Păi schimbăm corzile şi poţi să cânţi”, i-am replicat eu încântată de descoperirea mea.

„Degeaba le schimb că tot nu sună bine…” zise El.

În acea seară nu l-am mai bătut la cap, însă n-am mai pus chitara la locul ei de pe şifonier. A rămas la vedere.

A mai trecut ceva timp, iar când am găsit momentul „potrivit”, l-am rugat să-mi cânte la chitară. Recunosc că mintea mea o luase iar înainte şi făcuse judecăţi fără să-l ascult, exact ca atunci când îmi cântase pe plajă. Mă gândeam că ştie şi el să cânte la chitară ca mulţi alţii, căteva acorduri acolo şi gata.

M-am înşelat pentru a doua oară. Din momentul în care a început să cânte am văzut că s-a  schimbat la faţă. Era alt om. Radia prin toţi porii. Iar eu nu mai auzisem pe nimeni vreodată să cânte atât de expresiv la chitară. Exprima sentimente, nu erau doar sunete seci.

Era adevărat că instrumentul nu mai era la prima lui tinereţe şi nu mai suna cum trebuie, însă începuse să cânte la el aproape în fiecare seară când se întorcea de la muncă. Şi îi dispărea instant oboseala şi supărarea acumulată pe timpul zilei cu fel de fel de clienţi nervoşi.

Într-o zi mi-a venit o idee şi i-am zis: „De ce nu îţi cumperi o chitară nouă?”. „Necesită destui bani şi vezi şi tu cum stau lucrurile, plus că dacă mi-aş lua o chitară mi-aş lua una electrică”. „Păi şi de ce nu-ţi iei?” i-am răspuns eu deşi nu eram eu familiarizată cu termenii, electrică, acustică etc.

„Dacă-mi iau o electrică, îmi trebuie şi o staţie”. „Atunci, cumpără şi o staţie”. Am văzut zâmbetul pe faţa şi în ochii lui. Deja se vedea cu o chitară în mână. Şi nu una oarecare. Ci o electrică, aşa cum cred că visase dintotdeauna.

A durat puţin, am făcut un efort financiar şi şi-a cumpărat chitara şi staţia.

 

            Lasă-mi un comentariu şi spune-mi dacă vrei să afli ce s-a întâmplat după ce le-a cumpărat. Voi scrie continuarea în articolul următor, însă numai dacă te interesează. 

            Până atunci te invit să asculţi pe You Tube câteva melodii ale lui Luis Miguel. Sunt exceptionale.

Luis Miguel – Nosotros

Luis Miguel – Incondicional

Luis Miguel – Por debajo de la mesa

            Cu drag,

            Simona

Poţi să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu noile informatii de pe blog!  Vei primi totodată materialul gratuit "4 metode pentru a crea viața pe care o dorești"

Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos, apoi să confirmi cererea de abonare cu un click pe link-ul din emailul primit.

Articole asemanatoare:

Lasa un comentariu prin facebook:

comentarii prin facebook!

Powered by Facebook Comments

18 comments
Liliana
Liliana

Vreau sa aflu continuarea povestii!

Maria Agheorghiesei
Maria Agheorghiesei

E minunat ce spui. Simona! Chiar sunt curioasa ce a urmat! Te pup cu drag, Maria.

Júlia
Júlia

Frumos scris! Evident că și eu sunt curioasă și o să trec pe aici să citesc și continuarea... :)

Alex Pop
Alex Pop

Normal ca vreau! Abia astept!

Dragos
Dragos

Multumim Simona pentru articole. Interesant materialul. Astept continuarea povestirii si sper sa-mi dea inspiratie, eu traind o experienta asemanatoare. Si eu cant la chitara, iubesc muzica si acest instrument minunat.

Raluca Muresan
Raluca Muresan

Da, vreau sa aflu continuarea povestii. M-a impresionat placut reactia ta la pasiunea lui. Pentru ca am vazut multe femei care mai degraba spuneau "lasa visele astea prostesti si ia hai sa vedem...cum platim aia si aia?" Asa ca mi-a placut sustinerea si incurajarea ta. Felicitari si multa iubire sa ai. :)

Alexandra
Alexandra

* despre ceea ce ai simtit :P

Alexandra
Alexandra

chiar daca stiu continuarea,sau cel putin o intuiesc ,vreau sa citesc ceea ce ai simtit tu in momentele care au urmat :) pupici sisulici

Mariana
Mariana

Sunt tare curioasa sa aflu ce s-a intamplat si unde canta?:) Ma bucur din suflet pt el si pt tine. O zi frumoasa!

Sim
Sim

Da, mi-ar placea sa citesc urmarea......

Denisa
Denisa

interesanta poveste...:) chiar vreau sa aflu continuarea Multumesc pentru acest articol!!!:D

Bobo
Bobo

Excelent articol, scris cu inima pentru inima Oamenilor. Ma bucur si sunt onorat sa va fi cunoscut pe amandoi, voi, protagonistii acestei frumoase povesti adevarate... Multumesc si astept continuarea ei si o urmatoare intalnire cu voi, Simona! Cu drag, Bobo

Simona
Simona

Asta e si ideea, Dragos. Sa te inspire si sa iti dea putere sa faci mai mult decat crezi acum ca ai putea face.

Simona
Simona

Multumesc, Raluca si mult succes si tie. Entuziasm ne trebuie si restul va veni de la sine

Simona
Simona

O zi minunata si tie, Mariana!

Simona
Simona

Atunci o s-o citesti, Sim!

Simona
Simona

Multumesc si eu, Denisa!

Simona
Simona

Si noi suntem onorati ca te-am cunoscut si-ti multumim pentru seara minunata de sambata!