Latura neagră a perfecționismului

 

 

 

Stă în natura noastră să vrem să ne mândrim cu ceea ce facem, indiferent că este vorba de partea profesională sau personală a vieții noastre. Nimic nu se compară cu un lucru făcut ca la carte și cu aprecierea pe care ajungem să o primim ulterior.

Nu e nimic greșit în a da tot ce e mai bun pentru reuși: a finaliza cu succes un proiect sau a fi un părinte extraordinar. Devii mai bun cu fiecare zi ce trece, evoluezi și data viitoare treci la următorul nivel. Sportivii de performanță se antrenează pe rupte pentru a fi cei mai buni.

Ce faci însă atunci când totul devine o obsesie? Când goana după perfecțiune ajunge să-ți controleze viața și când începi să pierzi în loc să câștigi dintr-o astfel de atitudine?

În articolul anterior am inclus 10 întrebări prin care să verifici dacă ești o persoană perfecționistă. Sunt sigură că observi perfecționiștii din jurul tău. Îi depistezi de la o poștă atunci când țin morțiș ca lucrurile să fie ca ei, când oricum ar fi nu e suficient de bine și când ei sunt singurii care pot face totul așa cum trebuie. Dar dacă ți-ar spune ție cineva că exagerezi și că ar trebui să o lași mai moale cu pretențiile tale, cum ai reacționa? Poți vedea buruienile din propria ogradă sau spui că tu nu ai așa ceva?

A face totul perfect este prea frumos ca să poată fi adevărat. Este ca o poveste din care la un moment dat te trezești la realitate și revii cu picioarele pe pământ: nu ai cum să deții controlul tot timpul, iar dacă încerci să faci asta riști să clachezi.

Dacă ar exista o scară a perfecționismului notată de la 1 la 10 aș putea spune că eram la 11. Perfecționismul se manifesta în toate aspectele vieții mele: muncă, relații, felul în care arătam, îmi organizam ziua, scriam mailurile sau alegeam să-mi petrec timpul liber.

Și credeam că așa e normal să fie până n-am mai putut ține pasul. Cercul vicios în care intrasem s-a destrămat atunci când am clacat. Atunci a ieșit la iveală latura neagră a tot ceea ce credeam eu că înseamnă standarde înalte, putere de muncă și performanță.

Această goană după perfecțiune este ca o boală ale cărei simptome sunt: nevoia de a avea dreptate, frica, frustrarea, controlul, îndoiala, presiunea, critica.

Mai periculoase sunt însă efectele perfecționismului, pe care dacă le conștientizăm le putem contracara pentru a trăi o viață armonioasă și a continua să ne dezvoltăm către adevăratul nostru potențial:

- blocarea în zonele sigure

Din dorința de a controla totul și de a nu face greșeli, am început să mă limitez la zonele sigure ale vieții mele: activități, situații, persoane care nu mă puneau în postura de neștiutoare. Am evitat o bună perioadă de timp să încerc lucruri noi, să deprind noi abilități sau să îmi asum responsabilități. Este lesne de înțeles că nu am putut evolua urmând aceleași cărări bătătorite;

- stimă scăzută de sine, vină, depresie, confuzie

Pentru faptul că nu mă acceptam ca fiind imperfectă am ajuns să am o stimă de sine scăzută. Eu ca persoană aveam o problemă și mă învinuiam pentru că anumite aspecte ale vieții mele nu erau aliniate așteptărilor mele;

- blocarea surselor de fericire

Încercând să fac totul perfect, nu puteam fi pur și simplu fericită. Și asta pentru că nu puteam accepta viața mea așa cum era. Iar fericirea depinde tocmai de acceptarea lucrurilor așa cum sunt ele în prezent;

- afectarea relațiilor cu partenerul, familia, prietenii sau colegii

Toate pretențiile mele de la cei din jur ajunseseră să-i exaspereze, fie că era vorba de lucruri pe care soțul meu le lăsa aparent nelalocul lor sau sarcini pe care colegii nu le îndeplineau ca la carte;

- tendința de apărare

În cazul criticilor nu făceam decât să mă apăr, în loc să iau informațiile respective ca pe un ajutor pentru dezvoltarea mea ulterioară;

- amânarea lucrurilor cu adevărat importante

Întrucât mă temeam că n-o să reușesc să fac perfect ceea ce mi-am propus, preferam să amân cât pot de mult sarcinile prea complicate. În acest fel multe dintre proiectele mele ambițioase rămâneau undeva la coada obiceiurilor de rutină și mureau înainte de a lua formă;

- stresul

Eram în permanență stresată că n-o să mă încadrez în timp, iar dacă mă încadrez că n-o să fie lucrurile așa cum vreau eu să fie ;

- frica de eșec

Mă simțeam responsabilă dacă lucrurile nu mergeau conform planului, așa că puneam presiune asupra mea pentru a reuși, eram inflexibilă la schimbări și mă panicam la fiecare obstacol apărut;

- workaholismul

Din păcate nu există un termen în limba română, însă asta înseamnă o dependență de muncă sau de efectuat sarcini care nu-ți mai permite să vezi viața așa cum e ea. În momentul în care îmi setam obiective nerealiste și încercam cu înverșunare să le ating, uitam că este normal să iau pauze și să mă odihnesc, cu alte efecte pe termen lung;

- scurgerea de energie la nivel mental

După fiecare încercare de a atinge destinația perfecțiunii mă simțeam stoarsă de energie și obosită. Efortul de a atinge niște standarde irealizabile este epuizant;

- lipsa eficienței și a productivității

Cu cât îmi propuneam mai multe lucruri de făcut într-o zi, cu atât mai dificil devenea să le îndeplinesc, întrucât încercam să le fac perfect și mă blocam pe detalii. Mă luptam cu termenele limită, pe care de multe ori chiar eu mi le stabileam prea scurte în speranța că acest lucru mă va disciplina;

- lipsa timpului liber

Nu-mi permiteam clipe de răgaz. Atunci când prin absurd se întâmpla să rămân liberă, mă învinuiam spunându-mi că în timpul respectiv puteam să fac multe lucruri folositoare, iar eu nu fac altceva decât să pierd timpul;

- narcisismul

Este o formă de perfecționism pe care am întâlnit-o la multe persoane din functii de conducere cu care m-am intersectat de-a lungul vietii. Acestea vroiau să fie în centrul atenției și credeau că dacă nu sunt perfecte riscă să piardă admirația celor din jurul lor.

Intrasem atunci într-un cerc vicios: îmi setam obiective de neatins – nu le atingeam pentru simplul fapt că erau imposibile – puneam presiune asupra mea ceea ce mă făcea ineficientă – lucrul acesta ducea la critică și învinovățire – stimă de sine scăzută – anxietate. De multe ori se întâmpla să renunț la scopuri și să-mi asum altele, gândindu-mă că dacă voi munci mai mult de data asta voi reuși. Astfel roata se puneam din nou în mișcare și o luam de la capăt.

Am exagerat puțin în mod intenționat toate aceste efecte pentru ca tu să înțelegi până unde se poate ajunge în momentul în care faci o obsesie din a cere prea mult de la tine sau de la ceilalți. Bineînțeles că există și momente în care ai rezultate, te simți bine și totul merge conform planului. Linia de demarcare este însă foarte sensibilă și de tine depinde dacă treci dincolo de ea sau alegi să jonglezi cât încă mai poți controla situația.

În prezent îmi dau nota 5 spre 6 pe scara perfecționismului. Analizează și tu gradul tău de perfecționism prin felul în care gândești, comporți sau simți. Perfecționismul cu tendințe negative se caracterizează prin:

1. Gândire:

- de tip alb sau negru – “Dacă am nevoie de ajutor înseamnă că nu sunt bun de nimic”, „Ori câștig, ori pierd, nu există cale de mijloc”;

- catastrofică – „Dacă o dau în bară mă fac de râs și n-aș putea suporta gândul ăsta”;

- exagerarea unor lucruri imaginate – „Sunt sigur că n-o să meargă bine chiar dacă am muncit pe rupte în ultimele nopți”;

- afirmații care conțin cuvântul ar trebui – „Ar trebui să n-am nicio greșeală”, „Ar trebui să fie lună în casă”, „Ar trebui să fiu în stare duc cu brio la bun sfârșit ceea ce mi-ar propus”.

2. Comportament:

- amânarea, dificultatea în a termina lucrurile sau abandon;

- evitarea lucrurilor noi din teama de a nu face greșeli;

- insistența asupra detaliilor nesemnificative;

- refacerea lucrurilor în încercarea de a le face și mai bine de atât;

- durata prelungită de finalizare a sarcinilor (ore întregi în loc de câteva zeci de minute pentru alții);
- reverificarea exagerată;

- listele elaborate cu sarcini, care niciodată nu se mai termină

3. Sentimente: despresie, anxietate, frustrate, vină, rușine.

Vine însă o vreme în viață când este necesar să faci un pas înainte. Să lași scenariile deoparte și să oprești mitul perfecțiunii de la a deveni o scuză pentru lipsa de acțiune. Nu așteaptă nimeni de la tine să fii numărul 1, să câștigi tot timpul, să atingi standarde imposibile. Tu îți impui lucrurile astea, la fel cum tot tu poți să debarasezi de ele ca de niște bagaje nefolositoare.

Pleacă la drum cu mâinile goale, bucură-te de fiecare lucru din calea ta și observă lumea așa cum nu puteai s-o faci când alergai către o destinație necunoscută numită perfecțiune.

În articolul următor o să vorbim despre ce pași am urmat pentru a abandona perfecțiunea și cum o poți face și tu.

Tu unde te afli pe scara perfecțiunii? Ce efecte are lucrul ăsta asupra ta?

Cu mult mult drag,

Simona

 

Poţi să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu noile informatii de pe blog!  Vei primi totodată materialul gratuit "4 metode pentru a crea viața pe care o dorești"

Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos, apoi să confirmi cererea de abonare cu un click pe link-ul din emailul primit.

Articole asemanatoare:

Lasa un comentariu prin facebook:

comentarii prin facebook!

Powered by Facebook Comments

4 comments
Simona
Simona

"dar nu ma mai intereseaza atat de mult ca nu am reusit astazi sa aspir sau sa calc toate tricourile si sosetele pe care le-am spalat". Bravo :). Multumesc pentru comentariu!

Livia
Livia

Da si eu am incercat si am reusit sa fiu perfecta dupa gandirea mea,aproape din toate punctele de vedete.Curatenie,calcat,spalat,aranjat,copil plimbat faceam de toate in casa,gateam cand copilul dormea,il tineam in bucatarie cu mine pe perna ,pe blatul mobilei sa il vad cum doarme si eu gateam sa fie totul perfect si gata cand ajungea sotul meu acasa,iar pentru mine nu mai aveam timp deloc.Am ajuns la concluzia ca sunt obosita ca nu mai dau randament,sotul nemultumit ca nu am apucat sa ii curat pantofii si sa ii fac cu crema,dar am zis STOP.Am doi copii si nu mai pot sa fac totul PERFECT fac atat cat pot nu ma ajutati, astazi nu MANCATI CLATITE,etc si am ajuns sa am timp si pentru mine sa citesc o carte , dar nu ma mai intereseaza atat de mult ca nu am reusit astazi sa aspir sau sa calc toate tricourile si sosetele pe care le-am spalat. Felicitari pentru articol.Ma ajuta si ma inspira. O zi minunata. Cu drag Livia.

Claudia Oprescu
Claudia Oprescu

Cred ca exista cumva si o presiune a societatii care ne vrea perfecti, si, mai ales pe noi femeile, perfecte. Ni se prezinta o realitate distorsionata conform careia femeile perfecte sunt cele care se incadreaza in masurile 90-60-90, se ocupa de familie, au succes in cariera,au timp sa se ingrijeasca de ele, sunt active in societate. Iar femeile care nu reusesc sa exceleze in toate domeniile vietii ajung sa devina frustrate si cad in depresii, cum foarte bine ai subliniat tu in articol. Felicitari pentru material!

Simona
Simona

Important este sa consientizam ca este imposibil sa fim perfecte si ca acea imagine distorsionata este departe de a fi reala. Multumesc pentru comentariu, Claudia.

Trackbacks

  1. [...] te simți încercând să atingi perfecțiunea? Mai multe despre asta poți citi în articolul anterior în care am descris ce efecte a avut asupra mea [...]

  2. [...] Persoana „nu” – acea persoană care este motivată de evitarea greșelilor și perfecționism, care găsește partea negativă în oricine sau orice. Scopul tău este să o ajuți în găsirea [...]

  3. [...] dorința de a face totul fără vreun pic de ajutor din partea altora, inclusiv capcana perfecționismului – ne aglomerăm crezând că nimeni nu poate face lucrurile la fel de bine ca [...]