Simplifica-ti viata. Stabileste limite si invata sa spui NU

“Ce-i cu cosmeticele astea?” o întreb curioasă pe mama în timp ce privesc setul de produse frumos ambalate. Mama are un ten la fel de fin ca atunci când îl mângăiam cu mânuțele mele de copil, însă știu că ea folosește cosmetice doar în ocazii speciale și mai ales că nu-și cumpără din proprie inițiativă așa ceva.

 

Răspunsul a fost cel pe care îl bănuiam: “Am fost la mall și era acolo o fată care oferea toate astea la cumpărarea unui parfum…”. Am simțit din tonul ei că se rușinase față de propria ei fiică. “Știu că n-am ce să fac cu ele, dar n-am putut să refuz…”.

 

Pot să număr pe degete situațiile în care mi-am văzut mama uimită de propriul ei comportament. Și totuși iat-o în fața mea întrebându-se de ce a spus “Da” când de fapt vroia să spună “Nu” într-o banală situație de viață.

 

M-am gândit de câte ori a fost nevoie să îmi învăț eu propriile lecții, când un simplu “Da” spus celorlalți m-a costat nu numai bani, dar mai ales timp (ore, zile sau ani) urmând drumuri care nu-mi aparțineau sau păstrând relații care mă făceau să involuez. Nu de puține ori am pus toată energia și sufletul meu în lucruri care nu-și aveau sensul. Asta pentru că adeseori “Da” declanșează o avalanșă de compromisuri și acceptări.

 

Ne este teamă să spunem “Nu” pentru că:

- vrem să fim plăcuți și acceptați de cei din jur sau cel puțin să nu ne facem de râs

- vrem să ajutăm înainte să ne ajutăm pe noi

- vrem să evităm conflictele sau deteriorarea unor relații

- vrem să profităm de oportunități ce poate n-o să mai apară

- vrem să credem că așa o să fim fericiți

- vrem să demonstrăm că suntem în stare

- ne lipsesc abilitățile de comunicare

- pur și simplu am fost învățați de familie, școală sau societate că nu este frumos să refuzi.

 

Când e momentul să spui Nu

 

Nu ne-am născut încercând să fim drăguți cu toată lumea. Știi și tu care sunt reacțiile copiilor atunci când nu vor ceva. În funcție de personalitate ei își exprimă diferit refuzul. La fel am făcut și noi, doar că pe măsură ce am crescut ne-am schimbat pentru a face pe plac adulților. Am început să facem alegeri: să spunem altceva decât ceea ce ne doream sau să ne simțim prost că ne-am supărat părinții. Alegerile s-au transformat însă în obiceiuri și am ajuns să ne punem pe noi pe planul doi, așteptând ocazia potrivită pentru a ne lua inima în dinți și a spune ce gândim.

 

Cu siguranță ai simțit și tu că celălalt cuvânt de doar două litere, acel banal “Nu”, ți-ar fi pus la adăpost portofelul, timpul și chiar sănătatea emoțională sau fizică. Întrebarea mea pentru tine este: “Pe ce te concentrezi: pe regrete sau pe cum poți lua decizii mai bune pe viitor?”

 

Una este să iei o decizie crezând că este cea mai bună decizie pentru tine la acel moment (ținând cont de experiența de viață și de cunoștințele tale) și alta este ca vocea ta interioară să urle “Nu face asta!”, iar tu să mergi totuși înainte. Așa că nu te învinui pentru ce a fost, ci folosește tot ce ai mai bun pentru a construi viața pe care ți-o dorești.

 

Iar dacă vrei cu să știi când să spui “Nu” celor din jur, folosește schema de test de mai jos:

 

schema nu

 

De cele mai multe ori însă intuiția îți transmite semnale pentru ca tu să spui “Nu” unei situații, unei persoane sau unei stări emoționale. Mai dificil este să spunem efectiv cuvântul magic.

 

“Nu” = limite

 

A spune „Nu” este o artă ce presupune a trasa limite. Ceea ce face totul să pară dificil este faptul că mintea noastră confundă limitele cu finalurile dezatruoase. Ca adulți noi inventăm un scenariu în mintea noastră, scenariu pe care îl ducem la rangul de adevăr (ceilalți o să sufere, relațiile noastre o să se destrame și în final noi o să suferim).

 

Adevărul că oamenii îi vor aprecia pe cei care vor spune “Nu” pentru a-și păstra opiniile și principiile, chiar dacă nu coincid cu ale lor.

 

Limitele sunt de două feluri:

- limite externe – acel spațiu personal corporal de 18 cm, spațiu pe care încerci inconștient să îl menții atunci când te afli într-un loc aglomerat

- limite interne – ce se întind dincolo de limitele fizice și sunt mai greu de exprimat.

 

Dacă în cazul limitelor externe distanța transmite mesajul “Până aici poți să mergi și atât”, în cazul celor interne lucrurile sunt diferite. Limitele externe sunt evidente, dar cele interne nu se văd, ceea ce le face mai ușor de încălcat. De aceea nimeni nu va ști ce simți dacă nu spui.

 

Există însă o serie de tehnici prin care îți poți face cunoscute limitele, lucru care echivalează cu a spune “Nu”:

- evită să zâmbești – zâmbetul transmite mesajul că dai voie să se meargă mai departe

- uită-te în ochii persoanei din fața ta – o privire îndreptată în jos încurajează solicitările insistente

- spune că ai nevoie de timp pentru a te gândi înainte de a da un răspuns

- încetinește ritmul conversației – unele persoane vorbesc repede tocmai pentru ca tu să nu ai timp să refuzi

- evită să muști momeala – există oameni care știu cum să manipuleze, oameni care seamănă cu niște experți în calculatoare ce doar apasă un buton și obțin ceea ce vor; recunoaște trucurile pe care le folosesc și nu le permite să te folosească

- evită explicațiile – orice argument al tău poate fi folosit împotriva ta

- evită să convingi persoana din fața ta că tu ai dreptate, ascult-o cu atenție și înțelege-i punctul de vedere, ai răbdare, dar întoarce-te la ceea ce vrei să subliniezi

- spune adevărul – oricât de greu ar fi, recunoaște cum te face să te simți situația respectivă; poate simți că se pune presiune asupra ta sau că ajutorul tău este luat de-a gata

- refuză să iei asupra ta problemele altora – oamenii drăguți acceptă probleme care nu sunt ale lor; delimitează ceea ce nu-ți aparține și oferă-te să ajuți, dar fără a prelua responsabilitatea

- repetă refuzul ori de câte ori este nevoie până când persoana din fața ta se oprește din insistat.

 

Există numeroase studii care arată că folosirea cuvântului “Nu” produce încredere în propria persoană, crește capacitatea de a face față tentațiilor sau distracțiilor și îmbunătățește capacitatea de a analiza situațiile în care ne pune viața.

 

Un astfel de studiu a fost făcut la Universitatea din Chicago, unde 120 de studenți au fost împărțiți în două grupuri. Membrilor primului grup li s-a spus ca de fiecare dată când se confruntă cu o tentație să își spună “mi se interzice să fac asta”, iar celor din al doilea grup să își spună “nu fac asta”. De exemplu atunci când li se oferă o înghețată primii să spună “mi se interzice să mănânc înghețată”, iar cei din urmă să spună “nu mănânc înghețată”. După experiment, fiecărui student i s-a înmânat o foaie de completat și i s-a spus că studiul s-a terminat.

 

SONY DSCStudiul însă abia începea, întrucât la ieșire fiecare student primea la alegere o ciocolată sau un baton de cereale integrale. Fiecare alegere era marcată pe o foaie de hârtie. Rezultatul a fost acela că 61% dintre studenții ce au folosit expresia “mi se interzice să fac asta” au ales ciocolata, în timp ce doar 36% dintre cei ce au folosit expresia “nu fac asta” au ales să mănânce batonul de ciocolată. Această schimbare de expresie a crescut șansele ca fiecare să facă o alegere mai sănătoasă.

 

Astfel un simplu “Nu” îți dă răgaz pentru a decide ce este mai bine pentru tine și pentru ceea ce vrei să devii din punct de vedere fizic, emoțional, mental sau spiritual.

 

Arta de a spune NU

 

Arta de a spune “Nu” presupune pe deasupra:

- să conștientizezi felul în care te simți, ceea ce spune corpul tău despre tine în acel moment, care sunt cuvintele pe care le folosești

- să îți lași mintea să ia o pauză de la scenarii și să întrebi atunci când nu înțelegi

- să ții minte că ai de ales, chiar dacă uneori pare greu de crezut – asta îți arată că deții controlul asupra vieții tale

- să înțelegi că n-o să devii o persoană capabilă de a spune “Nu” peste noapte, dar că de fiecare dată aduni mici victorii care îți construiesc încrederea și stima de sine; practica este singura cale de a-ți îmbunătăți experiența.

 

În mod ironic, persoana care o convinsese pe mama să cumpere cosmeticele m-a abordat și pe mine dupa o perioadă de timp. Mi-am dat seama abia când am văzut produsele pe care mi le întindea pe mână în timp ce vorbea cu o viteză amețitoare. Folosea tehnica vorbitului ce nu-ți lăsa timp de gândit. I-am refuzat politicos oferta “generoasă” și am plecat, nu înainte să observ surprinderea de pe fața ei.

 

Ține cont că atunci când cineva îți oferă ceva gratuit crește impulsul de a spune “Da” la solicitările ce urmează. Despre secretele psihologice din spatele impulsului nostru de a ne supune poți afla din cartea lui Robert Cialdini “Psihologia persuasiunii”.

 

Cert este că ai dreptul să refuzi și chiar ai dreptul s-o faci cu zâmbetul pe buze, fără remușcări, pentru că atunci când spui “Nu” celorlalți îți spui “Da” ție și începi să te iubești din ce în ce mai mult.

 

Așa că astăzi spune NU (chiar și în gând):

- celor care îți transmit stări cu care nu vrei să te asociezi

- distracțiilor de moment

- cumpărăturilor compulsive

- lucrurilor care nu stau în puterea ta sau de care nu ai nevoie

- regretelor trecutului și grijilor viitorului

- oricărui moment din timp în afară de ACUM.

 

Spunându-ți DA ție, spui de fapt DA:

- respectului față de propria persoană și fericirii tale ca prioritate nr. 1

- timpului petrecut cu cei dragi, cei care te fac să simți că trăiești, cei care îți încurajează visurile, cei care te acceptă așa cum ești, dar te acceptă și așa cum vrei să devii

- responsabilității față de propriile decizii

- unui pas mic către înfruntarea acelei situații de care fugi

- gândurilor frumoase despre tine

- bucuriei pentru ceea ce ai deja în viața ta și ceea ce devii.

 

Oamenii cu suflet mare fac lumea în care trăim un loc mai bun. Calitățile care ne fac oameni buni nu dispar atunci când spunem “Nu”. Acest cuvânt doar rafinează comportamentul nostru în așa fel încât să fim noi înșine, fără a ne preface că suntem altfel. Și astfel esența bunătății din noi va rămâne neatinsă.

 

Pentru o viață în care să știi ce vrei, dar și ce nu vrei,

 

Cu drag aceeași,

Simona C.

 

P.S. La ce anume din viața ta îți este cel mai greu să spui “Nu”? Aștept răspunsul tău într-un comentariu mai jos.

 

Poţi să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu noile informatii de pe blog!  Vei primi totodată materialul gratuit "4 metode pentru a crea viața pe care o dorești"

Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos, apoi să confirmi cererea de abonare cu un click pe link-ul din emailul primit.

Articole asemanatoare:

Lasa un comentariu prin facebook:

comentarii prin facebook!

Powered by Facebook Comments

0 comments

Trackbacks

  1. […] – să lași jos din bagajele grele care nu-ți aparțin – regretele sunt depozitate uneori în bagaje pe care le purtăm cu noi deși nu ne aparțin; uneori este suficient să lași jos așteptările, grijile și solicitările celorlalți – pentru asta este nevoie să știi când să spui “Nu” […]

  2. […] cineva profită de bunătatea ta, spune-i politicos “Nu”. Fără detalii și […]

  3. […] presupun să începi. Arta de a alege presupune să faci din ce în ce mai puțin pe placul altora, să știi când să spui “Nu” și când să renunți la perfecționism, să începi să faci lucrurile de care ți-e frică, să […]