Iertarea – generozitate sau egoism?

 

 

 

Nu cred că există om care să nu fi fost rănit la un moment dat de către o persoană dragă, un prieten sau un străin oarecare. Am fost dezamăgiți, trădați sau mințiți. Am fost răniți și am rănit la rândul nostru. Vom fi răniți și vom mai răni de-a lungul vieții, de cele mai multe ori neintenționat, iar alteori cu bună știință.

Unele răni se vindecă de la sine în timp, alte însă lasă cicatrici adânci în sufletele noastre. De fiecare dată când ne uităm la aceste cicatrici reînviem trecutul cu așa o forță încât prezentul se contractă, iar durerea revine poate mai puternică decât la producerea ei.

Când ne aflăm în postura de răniți ne încearcă un amalgam de sentimente: furie, frustrare, victimizare, tristețe, învinovățire (a persoanei care ne-a rănit sau a propriei persoane pentru că ne-am lăsat răniți). Nici de cealaltă parte a baricadei nu e ușor. Acolo se află rănile pe care le producem altora, dar care se răsfrâng asupra noastră: regret, condamnarea propriei persoane, speranța că vom fi iertați. Aici mă refer la propriile sentimente și nu la percepția noastră asupra sentimentelor celeilalte persoane care ne-a rănit sau pe care am rănit-o. Nu putem controla ceea ce simte cealaltă persoană, dar putem decide cum să gestionăm stările noastre interne.

Am trecut și eu la rândul meu prin ambele situații, însă cel mai dureros este când rămâi blocat într-una din aceste poziții sau undeva la mijloc așteptând ca într-o zi lucrurile să se schimbe. Așteptarea lasă experiențele închise într-o cameră întunecată și prăfuită în speranța că vor dispărea. Purtăm cheia de la această cameră în permanență la gât sperând că o vom pierde, dar timpul nu face altceva decât să o transforme într-un lanț gros ce atârnă din ce în ce mai greu.

Indiferent de poziția în care te afli e nevoie de eliberare, iar această eliberare nu poate avea loc decât prin iertare. Atunci iertăm pentru a elibera persoana rămasă prizonieră în noi sau iertăm pentru a ne elibera noi înșine de sub jugul resentimentelor? Suntem generoși, egoiști sau undeva între cele două? Cât acuzăm și cât ne transformăm în victime?

Iertarea nu poate fi acoperită într-un articol și nici măcar nu poate fi exprimată în totalitate în cuvinte. Iertarea se face cu sufletul, nu cu mintea.

La o simplă căutare pe internet găsești zeci de metode cu pași concreți pentru reuși a să ierți. Și totuși câte dintre ele au aplicabilitate în viața reală? Cât se poate învăța iertarea cu un manual în mână, preparând rezultatul final cu migala unui bucătar care lucrează cu ingrediente și cantități exacte?

Suntem diferiți, iar experiențele noastre de viață sunt și ele diferite. După standardele proprii sau ale societății, aceste experiențe sunt și ele mai greu sau mai ușor de depășit. Cred însă că o conștientizare a nevoii de iertare împreună cu informații ce pot fi adaptate la experiența ta sunt elemente de bază ale începerii unui proces de iertare.

Pentru a înțelege iertarea ca proces cred că este nevoie de două perspective care merg mână în mână:

A. Tu ca persoana rănită (iartă persoana care te-a rănit)

B. Tu ca persoană care a rănit (iartă-te)

Astăzi vreau să îți scriu despre prima perspectivă:

A. Tu ca persoana rănită

„A te agăța de furie este ca și cum ai ține strâns în pumn un cărbune încins cu intenția de a-l arunca în altcineva. Până la urmă persoana care se va arde ești chiar tu”. Proverb budist

Cu certitudine există persoane care te-au rănit azi, ieri sau acum ani de zile și pe care nici măcar nu concepi că le-ai putea ierta. Poate acele persoane nu știu că te-au rănit, iar tu tragi bagajul resentimentelor după tine în fiecare moment. Cu cât bagajul e mai greu, cu atât și deplasarea ta este mai anevoioasă.

A ierta nu este același lucru cu a uita, a găsi scuze sau a te împăca cu persoana care ți-a făcut rău. Iertarea necesită o singură persoană: TU. Partea care ți-a produs disconfortul nu este implicată în acest proces.

Bineînțeles că o discuție pentru clarificarea motivelor, exprimarea durerii și a scuzelor este de mare ajutor, însă în cele mai multe dintre cazuri o astfel de discuție iese din calcul chiar dacă ți-ai dori. Poate fi vorba de o persoană cu care ai pierdut orice legătură, care nu va dori vreodată să-ți ceară scuze sau care, în cel mai rău caz, nu mai există. Împăcarea este opțională, însă este nevoie de iertare pentru a-ți păstra sănătatea emoțională.

Universitatea din Iowa propune într-unul din cursurile sale de psihologie, două metode menite să promoveze iertarea: modelul lui Enright și procesul REACH al lui Worthington.

Ambele metode pleacă de la un mini-chestionar. Gândește-te la o experiență care te-a rănit și scrie pe o hârtie:

Ce s-a întâmplat?

Când s-a întâmplat?

Care au fost persoanele implicate?

Care au fost reacțiile tale imediate?

Care sunt reacțiile tale acum când scrii și te gândești la acea experiență?

Pe o scară de la 1 la 5 (1 însemnând dezacord puternic, iar 5 acord total) notează reacțiile tale referitoare la următoarele afirmații:

1. O să o/îl fac să plătească

2. Aș vrea să i se întâmple ceva rău

3. Aș vrea să primească ceea ce merită

4. O să mă răzbun

5. Aș vrea să fie rănit(ă) la fel ca mine

Întrebare de final: Cât ai iertat persoana respectivă pentru ceea ce a făcut?

0 – Deloc; 1 – Puțin; 2 – Moderat; 3 – Foarte mult; 4 – Total.

Modelul de iertare Enright presupune 4 etape:

1. etapa de scoatere la suprafață a furiei – conștientizează furia: Ai evitat furia? Furia ți-a afectat sănătatea? Te obsedează rana provocată? Ți s-a schimbat viața sau perspectiva asupra oamenilor și a lumii?

2. etapa de decizie – decide că ceea ce ai făcut până acum nu a schimbat lucrurile, că nu îți face bine în prezent și alege să ierți;

3. etapa de lucru –  încearcă să înțelegi, să manifești compasiune, să accepți durerea;

4. etapa de descoperire - a motivului suferintei, a nevoii de iertare, a libertății pe care ți-o poate aduce iertarea.

Procesul REACH al lui Worthington provine de la un acronim:

Reamintește-ți durerea – în timp faci asta respiră adânc și încearcă să te calmezi;

Empatizează cu persoana care te-a rănit – găsește o explicație cu care să poți trăi: „Oamenii care fac așa ceva sunt fricoși sau răniți”;

Acordă un cadou altruist – oferă-i persoanei respective un dar care să o ajute;

Consemnează undeva intenția ta de a ierta – spune acest lucru unui grup de persoane în așa fel încât să nu mai dai înapoi;

Hotărăște-te să întrerupi gândurile de răzbunare și victimizare atunci când apar pe viitor.

În viața reală parcă lucrurile nu mai stau atât de simplu și nici nu-ți vine să mergi la persoana care te-a rănit ținând în mână un cadou cu fundă mare și roșie. Am ținut totuși să-ți prezint aceste metode pentru a vedea că iertarea poate avea loc plecând de la conștientizarea sentimentelor actuale și până la acceptarea revenirii acestor sentimente în viitor, dacă este gândită în mod rațional și ca un proces.

Atunci când faci parte din acest proces devine însă dificil să privești lucrurile așa cum ar face-o cineva din exterior.

Cum am învățat eu să iert

Au trecut 15 ani de când tatăl meu a plecat din viața mea, iar mult timp de atunci înainte mi-au răsunat în minte unele dintre ultimele lui cuvinte: „N-o să se aleagă nimic de tine”. De fapt îmi aduc aminte fiecare cuvânt, hainele, obiectele din casă, locul în care stăteam și locul în care stătea el înainte să iasă pe ușă. În urma lui au rămas ani de zile în care respectul și încrederea în mine căutau să-și facă loc, dar nu reușeau.

Uneori cuvintele dor mai tare decât o palmă, iar pe mine cuvintele m-au urmărit de-a lungul altor și altor experiențe menite să întărească ceea ce spusese cândva tatăl meu.

Eram încă adolescentă care nu renunțase la a visa. Aveam speranțe mari de la viață, dar credeam că nu merit să le ating vreodată.

A fost nevoie să cresc, să repet aceleași lecții pentru a realiza că țin în mine sentimente ce mă împiedică să mă dezvolt. Cred că de aici a început inconștient iertarea persoanelor care m-au rănit. Am înțeles că trecutul este cel care îmi dictează prezentul și că e nevoie să dau piept cu el în loc să fug, dacă vreau să merg mai departe cu viața mea.

În loc să refuz să mă gândesc la acele momente, le-am dat frâu liber. Am lăsat să iasă la suprafață toate resentimentele, după care mi l-am imaginat pe tatăl meu la rândul lui un copil. Știam prin ce a trecut la rândul lui (cu certitudine viața mea a fost și este mult mai simplă decât a lui). Știam că el n-a avut acces la informațiile și oamenii la care am avut eu. Nu i-am căutat scuze, ci l-am perceput ca pe un copil speriat ce a devenit un adult dur tocmai pentru a nu mai suferi în continuare. Deși am ajuns la un moment dat la dorința de a discuta cu el, știam că faptic acest lucru nu este posibil.

Emoțional nu se rezolvase totul. Aveam încă momente în care, dacă doream să dau vina pe cineva, el era acela. În societatea de azi este la modă să dăm vina pe părinți sau pe oricine altcineva dacă nu am realizat ceea ce ne-am dorit.

….Motive putem găsi destule, dar la ce ne ajută ele?

A mai trecut ceva timp până când am auzit despre un instrument de iertare folosit încă din Antichitate în Hawaii și alte insule din sudul Pacificului: Hoʻoponopono. Acesta se poate traduce prin: a corecta, a pune lucrurile în ordine, a revizui.

Conceptul a fost dezvoltat ulterior într-o serie de cărți, dintre care cea mai cunoscută este “Zero limite” a lui Joe Vitale. Pe seama acestei cărți au apărut o serie de controverse cu privire la asocierea conceptului cu numele autorilor, însă mai important decât atât mi se pare utilitatea pe care un astfel de instrument îl poate aduce în viața unui om ce vrea să ierte.

Hoʻoponopono presupune asumarea responsabilității pentru acțiunile și viețile proprii, iar rezolvarea nu stă în realitatea exterioară, ci în noi înșine. Pentru a atinge starea în care nu mai există limite, amintiri și identitate se repetă constant 4 afirmații:

Îmi pare rău

Îmi cer iertare

Mulțumesc

Te iubesc

Eu am repetat inițial aceste 4 afirmații timp de o săptămână, câte 10 minute în fiecare zi. Ulterior am considerat că e suficient să fac exercițiul doar atunci când aveam sentimente confuze: neliniște, furie, învinovățire. Practica presupune o poză (reală sau imaginară) a persoanei cu care vrei să vindeci o relație și în fața căreia repeți afirmațiile.

Partea frumoasă a acestei tehnici este că nu necesită ca cealaltă persoană să fie de față și totul rămâne în intimitatea gândurilor tale. Ulterior poți privi experiența ca pe o trambulină care te-a trimis către ceea ce ai devenit azi.

Așadar, dacă vrei cu adevărat să te eliberezi, să ierți și să-ți vezi de viață, cred că nu ai nevoie de mai mult de 4 pași (pe care i-am testat pe propria mea piele):

1. Conștientizează că nu ai putut controla evenimentele și comportamentul acelei persoane;

2. Încearcă să găsești motivele din spatele comportamentului respectiv (motivele n-au legătură cu tine);

3. Practică Ho’oponopono;

4. Privește ceea ce s-a întâmplat ca ceva de care aveai nevoie pentru a fi ceea ce ești astăzi.

Astăzi mă pot uita în urmă la experiențele și oamenii care m-au rănit și pot înțelege afirmația pe care a făcut-o Oprah Winfrey:

Adevărata iertare este atunci când poți spune: Mulțumesc pentru această experiență”.

Și-atunci rămâne întrebarea: cât e generozitate și cât e egoism în a ierta pe cineva?

O să vorbim despre asta în articolul următor, când vom diseca totodată cea de-a doua parte –  importanța iertării propriei persoane.

E rândul tău acum…

Lasă un comentariu mai jos și spune-mi:

1. ai reușit să ierți cu adevărat pe cineva care ți-a greșit?

2. ce părere ai despre cei 4 pași ai iertării? Crezi că-i poți aplica în viața ta?

Până data viitoare îți doresc multă înțelepciune și seninătate,

Simona

P.S. Generozitatea și egoismul sunt doi termeni opuși potrivit DEX-ului: unul pozitiv, iar celălalt negativ. În cazul iertării însă, această delimitare își pierde substanța. Abia aștept să ne reauzim!

Sursa foto: Inimă

Poţi să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu noile informatii de pe blog!  Vei primi totodată materialul gratuit "4 metode pentru a crea viața pe care o dorești"

Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos, apoi să confirmi cererea de abonare cu un click pe link-ul din emailul primit.

Articole asemanatoare:

Lasa un comentariu prin facebook:

comentarii prin facebook!

Powered by Facebook Comments

6 comments
Ana Chiorescu
Ana Chiorescu

Am reusit sa iert si este minunat, realizand ca doar asa pot sa-mi continui viata,care este un dar de la D-zeu ,este iubire,lumina,armonie,pace,sanatate.Este o eliberare totala plina de liniste si pace iertarea!!!

Mihaela Neagoe
Mihaela Neagoe

nu cred ca pot ierta....nu pot sa uit...e vorba de mama..m-a adus pe lume...m-a subjugat..m-a dominat..m-a facut sclava ei..eu nu am viata..preocuparea mea zilnica e ..ce mananca ea..ce facturi am de plata pt ea..ce medicamente ce baterii..ce..ce...ce...pt ea...nu am viata..cum as putea sa iert...

Simona Culea
Simona Culea

Nu e musai să aplici exact pașii ăștia, draga Mihaela, ci îi poți adapta la experiența ta de viață în așa fel încât să-ți fie ție bine.

Mihaela
Mihaela

Multumesc foarte mult pentru acest articol.

Mihaela Istrate
Mihaela Istrate

nu stiu daca pot aplica acesti pasi oricum articolul mi se potriveste de minune eu chiar am foarte mare probleme see you iertarea asa ca merita sa incerc! iti multumesc foarte mult pentru acest articol simona! l-ai scris cand chiar aveam nevoie de el! iti doresc un week-end minunat!

Mugur
Mugur

Buna! Foarte inspirat articol si bine alcatuit, felicitari! In ceea ce ma priveste, nu am reusit sa iert pe cei care mi-au gresit, ii am notati in "lista" mea secreta. Am citi despre Hoʻoponopono si mi s-a parut interesant, dar nu am practicat serios pentru ca la acel moment aveam alte preocupari. Da, pasii propusi de tine sunt realizabili si cu sanse mari de a produce schimbari majore in viata unei persoane, chiar daca nu neaparat foarte usori si ma refer mai ales la pasul 4. Dar, nu se stie niciodata. Pe de alta parte, un invatator oriental spunea ca pana nu se naste compasiunea in inima noastra, iertarea adevarata, completa nu se poate naste. Sau ceva de genul asta. Sa auzim numai de bine!

Trackbacks

  1. [...] articolul trecut am scris despre cât de important este pentru sănătatea ta emoțională să ierți persoanele care ți-au greșit. Sunt perfect conștientă că experiența fiecăruia este diferită, dar mai cred că vine un [...]