Fără loc de muncă vs. loc de muncă nesatisfăcător

 

 

Acum câteva săptămâni am realizat un chestionar legat în principal de frustrările și dorințele celor care au răspuns. Tony Robbins spune că, oricât de simplist ar putea părea, noi oamenii facem tot ceea ce facem fie pentru a evita durerea, fie pentru a dobândi plăcerea.

 

Rezultatele chestionarului au scos la iveală un puternic generator de frustrare, respectiv de dorință: locul de muncă. Privit în detaliu, locul de muncă se distigea din două perspective:

1. lipsa locului de muncă (durerea) corelată cu dorința de a obține un loc de muncă (plăcerea);

2. existența unui loc de muncă nesatisfăcător (durerea) urmată de dorința eliberării de sub jugul acestuia (plăcerea).

Cele două perspective sunt de fapt două fețe ale aceleiași monede. Ceea ce le diferențiază este percepția noastră asupra realității. În primul caz abordarea se face din exterior, iar în cel de-al doilea, din interiorul frustrării.

Robert Kiyosaki, autorul celebrei cărți “Tată bogat, tată sărac” a clasificat oamenii în 4 categorii în funcție de modalitatea de obținere a veniturilor:

Angajați = Cei care au primit o slujbă Antreprenori = Cei care au oameni care lucrează pentru ei (mai mult de 500 angajați)
Liber profesioniști, specialiști (avocați, doctori) sau mici antreprenori = Cei care sunt “proprietarii” unei slujbe Investitori = Cei care pun banii să lucreze pentru ei

Cei din cadranul stâng sunt axați pe securitate, iar cei din cadranul drept sunt focusați pe libertate.

Ai sau a nu fi angajat?

Întrucât lipsa sau presiunea unui loc de muncă vizează persoanele angajate (sau cele dornice de a se angaja) și pentru că pot vorbi doar dintr-o poziție prin care am trecut și eu la rândul meu, azi vreau să disecăm cauzele și soluțiile pentru fiecare dintre cele două perspective diametral opuse de mai sus.

Am auzit cândva o zicală care spunea așa: „Căsătoria este ca o fortăreață asediată: cei care sunt afară vor să intre, iar cei care sunt înăuntru nu știu cum să iasă”. Lăsând la o parte umorul zicalei, am văzut o asemănare între locul de muncă și o relație de cuplu, fără însă a generaliza comparația. Ca orice relație, legătura cu locul de muncă poate fi una reușită, mai puțin reușită sau un fiasco.

Cred că angajații implicați într-o relație mai mult sau mai puțin stabilă cu compania angajatoare se pot clasifica în 3 categorii:

a. cei care își trăiesc viețile în virtutea inerției fără a-și pune întrebări; aceștia nu-și fac griji și sunt exact ca peștii în apă, deoarece nu concep o altfel de existență; indiferent de condițiile oferite sunt mulțumiți că au totuși “au un loc de muncă în condițiile astea de piață”;

b. cei care știu exact pentru ce lucrează și se bucură de fiecare zi în care pot face ceea ce le place; aceștia de obicei găsesc satisfacția în contribuția oferită prin munca lor;

c. cei care simt că ar putea face mai mult cu viețile lor, dar nu știu ce, cum sau de unde să înceapă; aceștia au multe întrebări pe care de obicei le transformă în obstacole.

Membrii primei categorii cel mai probabil n-ar citi un astfel de articol, cei din a doua categorie sunt probabil prea ocupați trăindu-și pasiunea, iar dacă mă uit în trecutul meu mă regăsesc în aglomerata categorie numărul 3.

Indiferent în care categorie te încadrezi, dacă ai ajuns până aici înseamnă că e momentul să intrăm în pâine:

1. Lipsa unui loc de muncă și speranța că angajarea va rezolva toate actualele dileme

Fie că este vorba de incapacitatea de a găsi un loc de muncă după finalizarea studiilor sau dispariția fostului loc de muncă (concediere, restructurare, demisie sub presiunea diverselor condiții), simptomele sunt aceleași:

- sentimentul de lipsă de valoare și securitate (tot ceea ce s-a construit până atunci: studii, experiențe anterioare, devotament, nu mai este luat în considerare);

- sentimentul de inadaptare la societate (mai ales dacă părinții/rudele/prietenii au statutul de angajați);

- scăderea stimei de sine și a încrederii în forțele proprii;

- furie, panică, teamă sau chiar depresie.

Dacă revin la analogia cu relațiile de cuplu, lipsa locului de muncă poate fi asemănată cu absența („toți ceilalți au deja un loc de muncă, am și eu nevoie de același lucru”) sau dispariția (pierderea) partenerului. Suferința lipsei unui loc de muncă apare tot timpul ca raportare la mediul exterior și la nevoile pe care le creează acest mediu (financiare, materiale sau relaționale). Nevoia unui partener de sprijin (acel loc de muncă) este puternică în acest caz. Ca orice nevoie dusă la extrem, lipsa acestuia se tranformă într-o dependență.

De cele mai multe ori, relația cu locul de muncă va fi una de lungă durată, cu așteptări și dorințe puternice. Orele investite în educație sunt considerate tributul necesar pentru a deveni demni de un loc de muncă pe măsură valorii noastre. De aceea, cele mai multe persoane asociază acest loc de muncă cu identitatea proprie.

Studii = loc de muncă “bun”?

Povestea mea presupune, ca și pentru tine, mulți ani de studii, convinsă fiind de tot ceea ce am văzut și am auzit în jurul meu că astfel voi reuși să obțin un loc de muncă sigur. Studiile au fost cele “cerute de piață” și pe care le urmau toți cei care urmăreau locuri de muncă bine plătite.  Între timp m-am încadrat în standardele societății căutând și obținând locuri de muncă part-time. Am servit mâncare, am șters mese, am vândut de la haine până la gresie, faianță și obiecte sanitare. Nu regret nimic pentru că aceste experiențe au modelat ceea ce am devenit în timp. Au fost experiențe plăcute sau mai puțin plăcute care acum îmi sunt de un real folos.

Cu toate acestea, absolvirea studiilor a necesitat obținerea unui loc de muncă pe măsura “valorii atestate de diplomele mele”. De aici a început goana după locul de muncă perfect: salariu cât mai bun, condiții de lucru cât mai bune, siguranță oferită de companie, program rezonabil, pachet de beneficii. Povestea putea fi asemănată cu așteptarea prințului călare pe calul alb, gata să mă salveze din conspirația pusă la cale de crunta realitate.

Astfel, cauzele care transformă lipsa unei slujbe într-o durere pentru cei mai mulți oameni includ:

- convingerea că școala este principala sursă de educație, iar pregătirea oferită de această este suficientă pentru a confirma valoarea noastră pe piață și a găsi un loc de muncă

În realitate școala oferă baza (citit, scris, aritmetică), dar este deficitară în educație financiară, emoțională sau practică. Educația se dobândește pe tot parcursul vieții, cea mai mare parte a acesteia venind din experiențele și informațiile obținute pe cont propriu;

- convingerea că  locul de muncă e singura soluție pentru a supraviețui

Școala ne pregătește pentru a fi buni angajați. Este singura opțiune care ni se prezintă. În cel mai bun caz există varianta “ore suplimentare” sau “o a doua slujbă”, nicidecum alternative precum începerea unei afaceri pe cont propriu sau a unei colaborări;

- nevoia de securitate

În traducere, dependența de o companie, de guvern, de instituții.. Siguranța locului de muncă este deja un mit. Achiziții, falimente, ținte de vânzări ce nu pot fi atinse duc încet încet la pierderea locurilor de muncă;

- sentimentul de competiție

Suntem în competiție cu semenii noștri. Ni s-a întipărit în minte că pentru a valora cât mai mult e nevoie să avem locuri de muncă mai bine plătite și mai bine poziționate ca ale celorlalți;

- lipsa unui scop propriu și a visurilor

Căutarea unui loc de muncă pentru simplul fapt că “așa trebuie”, „așa e normal” în loc de viziunea proprie asupra viitorului strâns legată de dorințele proprii;

- presiunea pusă de societate, familie, media și intituții asupra celor care nu se încadrează în norme / dorința de a fi acceptat de cei din jur

Cei care nu au un loc de muncă sunt marginalizați, precum și cei care sunt considerați visători în încercarea de a dobândi libertarea pe forțele proprii. În acest caz căutarea unui loc de muncă devine o justificare pentru ca cei din jur să ne accepte și să nu ne considere fără de valoare.

Rezolvarea valabilă în psihologia relațională se poate aplica cu succes și în cazul vidului creat de lipsa unei slujbe. Niciodată soluția nu va exista în exteriorul tău, respectiv în partener. Așteptarea ca obținând un loc de muncă să umpli acel gol pe care îl resimți este la fel de încețoșată ca declinul pe care îl vei resimți în momentul în care te vei trezi într-o relație începută din disperare (acea slujbă la care te vei duce cu oroare în fiecare luni dimineață și de la care vei aștepta să evadezi înainte de fiecare weekend).

Nu cred că a fi angajat este corect sau greșit. Cred în statutul care îți pune cel mai bine în valoare calitățile și prin care poți să te dezvolți contribuind la dezvoltarea altora. Cred în statutul care nu te subjugă și prin care ai ceva de spus. Cred în munca făcută inteligent și nu munca de dragul de a avea unde să te întorci acasă. La un moment dat poți fi angajator și îi poți ajuta pe alții să spună ce au de spus.

Între timp, dacă statutul de angajat este cel de care ai nevoie (nu pentru că așa îți spun alții sau pentru că așa e normal), profită de perioada pe care o ai tu cu tine pentru a te îndrepta spre tine și a stabili:

- ce îți dorești tu cu adevărat și cum te poate ajuta un loc de muncă în obținerea obiectivelor tale – acest lucru te va ajuta să ai mereu în minte motivele pentru care ai o anumită slujbă la un moment dat până când vei putea trece la următorul nivel;

- care este locul de muncă potrivit pentru dezvoltarea acelor abilități de care ai nevoie pentru ceea ce ți-ai propus și cum poți ajunge la el;

- care sunt atuurile ce te diferențiază de toți ceilalți care își doresc aceeași poziție; care este valoarea pe care o poți aduce tu, nu diplomele tale;

- care sunt compromisurile pe care nu le vei face în drumul tău.

Ai răbdare cu tine în tot acest proces, recunoaște în fața celorlalți când ai momente dificile, ieși în oraș sau în natură, citește mult, fă sport sau orice altceva care îți va menține moralul ridicat. Atunci când știi unde mergi se va deschide o cale pentru a ajunge la destinație.

2. Existența unui loc de muncă nesatisfăcător și dorința de a evada

Eu n-am știut unde vreau să ajung. Așa că am făcut ceea ce făcea toată lumea. Am căutat în stânga și-n dreapta o slujbă și până la urmă o companie a considerat că mă poate modela după propriile cerințe (un proaspăt absolvent nu vine cu idei preconcepute). Am căpătat așadar primul meu loc de muncă serios”.

Cum sunt o persoană fidelă și stabilă nici prin gând nu mi-a trecut că i-aș putea părăsi pe cei care mi-au întins o mână de ajutor atunci când aveam nevoie. Bineînțeles că dependența era deja formată atunci când am intrat într-o criză de identitate (după 5 ani și jumătate de la angajare). Între identitatea și funcția mea s-a produs o ruptură. Eu nu eram ceea ce scria pe cartea mea de vizită (așa cum nici tu nu ești funcția ta).

Ceea ce trăiam zi de zi era acea stare pe care Viktor Frankl o numește în cartea “Omul în căutarea sensului vieții” vid existențial. Vidul existențial se manifestă atunci când devii conștient de lipsa de conținut din viața ta. Uneori acest vid are diverse măști și înfățișări: voința de bani sau de plăcere care se poate cumpăra cu banii câștigați.

Pentru a-ți da seama dacă e cazul să renunți la ceea ce faci acum și să mergi mai departe sau este doar un blocaj de moment, iată 4 întrebări:

a. dacă s-ar da o lege pentru ca domeniul sau locul în care lucrezi să fie închis, ai milita pentru păstrarea lui sau te-ai bucura că poți încerca altceva?

b. cât timp ai petrecut în ultima perioadă pentru a-ți încărca bateriile? (oboseala poate duce la insatisfacție pe termen lung)

c. conform regulii 80/20, care sunt acele 20% din sarcinile pe care le ai și care-ți produc 80% din frustrări? Dacă le-ai elimina te-ai putea dezvolta în continuare prin locul tău de muncă?

d. cât îți folosești talentele naturale în ceea ce faci?

Dacă în urma răspunsurilor ai dedus că vrei să evadezi schimbând ceva și totuși nu simți că poți s-o faci, consideră că te afli într-o relație de dependență cu un partener care îți face rău. Motivele pentru care cei mai mulți oameni rămân în astfel de relații includ:

- pretextul că știu la ce să se aștepte – măcar cunosc bunele și relele actualului locului de muncă;

- obligațiile financiare și materiale de zi cu zi;

- colectivul de colegi extraordinari;

- sentimentul că n-ar găsi alt angajator care să le ofere o șansă;

- frica de a rămâne fără “siguranța unui loc de muncă”.

Pentru care dintre motivele astea ai sfătui o persoană dragă să rămână lângă un partener care îi diminuează în fiecare zi respectul și încrederea în ea, precum și șansele de a face mai mult cu viața ei?

Mult timp am considerat că pur și simplu nu pot pleca de la locul meu de muncă. Era de fapt un blocaj mental propriu. Ego-ul meu îmi spunea că sunt indispensabilă, că nu s-ar descurca fără mine. De fapt, tocmai acel ego n-ar fi supraviețuit fără locul meu de muncă. Eu eram dependentă de slujbă, nu ea de mine.

Atunci când am realizat acest lucru mi-am făcut un plan de evadare:

- am scris viziunea și pașii concreți pe care să îi fac până să mă pun pe picioare, am analizat piața, am vorbit cu oamenii direct implicați în ceea ce urma să fac (în cazul tău poate fi vorba de un alt loc de muncă sau de începerea unei afaceri pe cont propriu);

- am învățat să-mi iubesc locul de muncă pentru perioada pe care urma s-o mai petrec acolo (lucru indispensabil pentru următorul pas);

- am economisit suma de bani necesară pentru cheltuielile imediat următoare și pentru perioada în care urma să fac tranziția.

Nu există succes peste noapte, ci lucruri făcute pas cu pas. E nevoie de multă muncă (cu tine în primul rând), perseverență și Da! Vei face multe greșeli. Și eu la rândul meu am făcut multe greșeli care au fost puncte de cotitură în viața mea.

Mai important decât atât este însă ce vei face cu viața care-ți aparține și care este primul pas pe care-l vei face chiar azi pentru eliberarea ta!

“Lasă-i pe alții să trăiască vieți mărunte, dar nu și pe tine. Lasă-i pe alții să se certe pentru lucruri mărunte, dar nu și pe tine. Lasă-i pe alții să plângă pentru mici eșecuri, dar nu și pe tine. Lasă-i pe alții să-și încredințeze viitorul în mâinile altora, dar nu și pe tine.” Jim Rohn

Cu mult drag,

Aceeași Simona

Sursa foto: Tristețe

Poţi să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu noile informatii de pe blog!  Vei primi totodată materialul gratuit "4 metode pentru a crea viața pe care o dorești"

Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos, apoi să confirmi cererea de abonare cu un click pe link-ul din emailul primit.

Articole asemanatoare:

Lasa un comentariu prin facebook:

comentarii prin facebook!

Powered by Facebook Comments

12 comments
Irina Oana
Irina Oana

   M-am regasit si intr-o etapa si in alta. Cand am revenit la serviciu , dupa 6 ani de concedii maternale, parca zburam, pt mine insemna iesire din rutina zilnica, relationare, ma simteam mai bine cu mine, aveam mai multa grija de aspectul meu exterior , imi facea placere sa fiu o mamica ocupata, pana in momentul in care trebuia cineva sa plece de la firma, si stiam ca eu, pentru ca eram femeie si nu puteam merge la sapat santuri pe teren, iar la birou nu mai aveau de lucru. Colegii au inceput sa se comporte urat cu mine, si mi-am dorit sa revin acasa. Dupa ce mi s-a terminat somajul, cand am vazut ca nu mi-am gasit inca loc de munca, m-am panicat. Job-ul era ca o iesire dintr-un cerc de negativisti si nemultumiti la adresa mea, era modul in care ma valorizam si ma puteam impune in momentul in care eram criticata ca nu fac bine treburile casnice, conform viziunii sotului si parintilor, era expresia mea de om important care ma facea mai apreciata de copii, pentru ca atunci cand veneam acasa de la job ma bucuram de ei cu toata fiinta. 

  Acum inca n-am gasit de lucru. Si nu prea vad la ce m-as pricepe si mi-ar place sa fac. Sunt cam in ceata. Am cautat pe internet articole, de parca cineva ar putea sa-mi spuna ce-mi place mie sa fac. Acum vreau sa incerc cat mai multe. Sa fiu creativa in propria casa, si sa implic si copiii, sa incerc sa invat ceva vanzari, ca sa scap de teama de a aborda alte persoane. Cand lucram intram foarte usor in vorba cu ceilalti. Acum cred ca tine de faptul ca ma simt inferioara si atitudinea mea a redevenit negativa. Ma simt mica si neinsemnata in orice grup, si ma pitesc intr-un colt. 

     Azi am citit primele articole de la tine. Multumesc pentru solutii.

Ana Chiorescu
Ana Chiorescu

Cu totii avem de invatat in fiecare zi din experienta proprie si a celor ce ne inconjoara,deci un articol f bun,felicitari!!!

Georgeta Enea
Georgeta Enea

Un articol care descrie perfect realitatea cu care ne confruntam. Fiecare din noi se poate recunoaste in el. Depinde de fiecare ce face cu viata lui. Interesant.

carmen
carmen

multumesc,simona! e interesant articolul,cum sunt de altfel,toate articolele tale,lungi sau scurte.poop!

Mugur
Mugur

Excelent articol, valabil pentru oricine il citeste indiferent in ce etapa a vietii se afla.

Octavian Gagiu
Octavian Gagiu

Asa e. Insa pana nu trece fiecare prin asta, nu intelege ce inseamna. Ei, dar si cand vin toate odata, simultan... inseamna ca esti in liga profi. :) Arta, dom'le .. arta..:)

Simona
Simona

Multumesc pentru feedback! Iau tot ce pot din fiecare parere pe care o primesc si testez cat mai multe variante. Lungimea articolelor (de exemplu articolul acesta este cel mai lung pe care l-am scris pana acum) este legata nu de dorinta de a fi exhaustiva, ci de alte feedbackuri pe care le-am primit pana acum. Subiectele pe care le abordez se muleaza pe texte ceva mai lungi. Oricum, urmeaza sa tin cont de ceea ce ai spus. ;)

Javra
Javra

Simona, am citit şi alte materiale de-ale tale. Sunt interesante. Îmi permit să-ţi dau un sfat: scrie articole ceva mai scurte, ca să vină mai mulţi cititori pe blogul tău. Îţi înţeleg dorinţa de a fi exhaustivă, dar faci rău. Dacă o temă nu se poate scurta, mai bine prezintă materialul în două părţi, desigur, cu link către prima. E bine că aliniezi materialul în ambele părţi, că e aerisit şi că foloseşti diacritice. Totuşi, îl încarci cu prea multe culori şi prin folosirea forţată a scrisului înclinat şi bolduit. După cum vezi, sunt lucruri legate numai de formă. E bine să accepţi sfaturi, fiindcă poţi face tot cum te taie capul. În fond, e blogul tău.

nicoleta
nicoleta

ai atata forta si atata putere de convingere Simona,pacat ca nu locuiesti mai aproape de mine!Dar e posibil ca incet ,incet,prin intermediul tau sa ma pot schimba in aceea in care imi doresc de mult sa ma schimb.Sper sa reusesc.Te imbratisez cu drag.

Simona
Simona

Draga mea, Alege un lucru cu care sa incepi din tot ce-ai gasit aici pe blog si care rezoneaza cu tine. Fa un prim pas catre schimbarea pe care o doresti si lucrurile se vor pune in miscare.

Trackbacks

  1. [...] Simona, o prezenţă de curând remarcată în blogosferă, ne pune în faţa unei dileme: cum e mai bine, şomer sau cu un loc de muncă nesatisfăcător? “Locul de muncă se distigea din două perspective: 1. lipsa locului de muncă (durerea) corelată cu dorința de a obține un loc de muncă (plăcerea); 2. existența unui loc de muncă nesatisfăcător (durerea) urmată de dorința eliberării de sub jugul acestuia (plăcerea). [...]