Cum să recunoști dependența în relațiile cu ceilalți

 

Este considerat normal de către societate să îndeplinim așteptările pe care le au persoanele speciale din viața noastră: părinți, copii, parteneri de cuplu sau prieteni. Până unde merge însă această “normalitate”?

 

Persoanele dragi oferă acel sentiment de siguranță care face parte din nevoile primare ale omului. Îndeplinindu-le așteptările pe care le au de la noi tânjim după și mai multă siguranță, acea siguranță care se transformă la un moment dat într-o cușcă aurită. Mergem în vizite, spunem ceea ce se cuvine să spunem, ne comportăm conform standardelor mediului din care provenim și adoptăm stilul de viață transmis de părinți

Evadăm atunci când viața deschide ușa cuștii și vedem că se poate trăi și alfel.  Zburăm o perioadă, dar ne dăm seama că ne-am îndepărtat. Nu știm ce să facem cu atâta libertate. Dependența este ca un elastic care ne trage înapoi în cușcă: avem nevoie de persoanele care ne furnizează acea siguranță.

 

Ușa cuștii aurite se deschide atunci când o schimbare se produce cu sau fără voia noastră. Acele momente inevitabile ale vieții răsar gata să distrugă liniștea aparentă în care trăiam: plecarea la studii, o criză financiară, căsătoria, nașterea unui copil, divorțul, dispariția partenerului sau a unuia dintre părinți. Elasticul se rupe brusc. Se face întuneric și ne simțim singuri. În acest caz avem două soluții: să învinovățim persoana care a provocat ruperea elasticului sau să ne ridicăm și să mergem mai departe.

 

Cred totuși că nu e nevoie să se ajungă până aici. Cred că se poate trăi fără elastic și chiar dacă l-am avut prinși de suflet o viață întreagă, cred că putem să-l tăiem înainte de evenimentele menite să sfâșie elasticul cu suflet cu tot. Cred în acea independență care nu înseamnă egoism, ci armonie în a conviețui în societate alegând propriul stil de viață și comportament.

 

Știu că nu e ușor, dar mai important decât atât e faptul că este posibil. Există familii și culturi în care acest simț al independenței este cultivat. Dacă noi nu-l avem, rămâne să-l creăm înțelegând ce înseamnă dependența și cum putem slăbi din intensitatea ei.

 

A. Dependența față de părinți

 

Zilele trecute am fost în vizită la părinții mei. Am regăsit acolo elasticele copilăriei mele împachetate frumos: mama care îmi pregătise deja masa și care era gata să sară la fiecare cerință de-a mea, dorințele mele ce necesitau doar verbalizare pentru a fi îndeplinite, grija pentru fiecare nevoie pe care aș fi putut-o avea. Părinții ne vor trata ca pe niște copii indiferent ce vârstă am avea.

 

În timp ce am surprins-o pe mama punându-mi “câte ceva la pachet pentru acasă și pentru soțul meu” fără ca măcar să-mi ceară ajutorul, am văzut și mai clar că asta făcuse toată viața. Mi-a purtat de grijă fără ca eu să ridic un deget. Din prea multă dragoste și dorință ca noi (eu și sora mea) să nu trecem prin ceea ce a trecut ea, ne-a pus la adăpost în așa fel încât am uitat că avem obligații și responsabilități, dar mai ales aripi.

 

N-am conștientizat acest lucru până când am încercat să zbor. Aveam tiparul mamei mele cu care, deși am încercat să țin pasul, n-am reușit. A fost ca și când aș fi încercat să alerg la un maraton în condițiile în care oboseam încă de la încălzire. Mă mutasem cu viitorul meu soț, iar realitatea era dură pentru că mama nu mai era lângă mine.

 

Din fericire, din acel moment părinții ne-au lăsat pe picioarele noastre. Acum spun din fericire, dar pe moment m-am simțit abandonată. S-a întâmplat târziu, dar a fost primul punct de cotitură al vieții mele, primul moment în care mama nu mai era în spate să mă țină în caz că o să cad. Și am căzut pentru a înțelege că dependența de părinți este prima ce necesită eliminare.

 

Văd încă adulți dependenți de părinții lor prin prisma copiilor pe care îi au la rândul lor. Bunicii sunt cei care au grijă de nepoți, bunicii sunt cei care dictează mersul lucrurilor în casa copiilor și felul în care sunt educați nepoții. Nu neg importanța unei familii unite, dar atâta timp cât noua generație va vedea un astfel de comportament și părinți supuși bunicilor, există riscul ca elasticul dependenței să devină și mai strâns pentru cei mici.

 

Acum vizitele mele “acasă” nu sunt o întoarcere la dependență, ci o dovadă a independenței dobândite după multe ore petrecute cu mine însămi și analizat ceea ce m-a ținut în acea stare. Printre altele mi-am regăsit acel stil alimentar propriu ce nu presupune ca mama să gătească pentru noua mea familie.

 

O familie unită și care încurajează independența înseamnă membri care vor să fie împreună și nu care sunt obligați să stea împreună.

 

Dependența față de părinți se manifestă prin: incapacitatea de a părăsi cuibul sau de a o face cu dificultate, obligația de a face vizite sau a telefona periodic, obligația de a urma slujba dorită de părinți, ascunderea unor comportamente cu care aceștia n-ar fi de acord, minciuni care să-i facă să se simtă bine, ajutor financiar din partea părinților.

 

Vreau să insist puțin pe partea de ajutor financiar. Deși eram de ceva timp pe picioarele mele din punct de vedere financiar, ori de câte ori mergeam la mama, ea insista să-mi strecoare în buzunar câte o bancnotă în timp ce-mi șoptea: “Ia acum, cât mai am de unde să-ți dau”. Se simțea bine cu sentimentul că din economiile ei reușește să mai dea și copiilor, însă pe mine lucrul ăsta m-a înspăimântat. Asta îmi arăta nu numai că nu sunt cu adevărat independentă financiar, ci că nu este mare diferența de venit între noi două, ba chiar că sunt încă “puiul ei neajutorat”.

 

Știam că dacă nu schimb macazul o să urmez modelul pe care mi l-a trasat ea dorindu-și ce este mai bun pentru mine: pentru a avea succes în viață este nevoie să înveți foarte bine, să-ți demonstrezi abilitățile pentru a obține un loc de muncă sigur, să muncești din greu, să avansezi în carieră, iar după ce ieși la pensie o să ai timp și pentru tine.

 

Cochetam din copilărie cu ideea de libertate, însă în ziua în care i-am spus că vreau să-mi dau demisia și să lucrez pentru mine am văzut în ochii ei spaima și o urmă de lacrimă. Știam că este unul dintre riscurile pe care trebuie să mi le asum dacă vreau să rup această dependență și să trăiesc după propriul meu model de viață.

 

B. Dependența față de copii

 

Nu am copii, dar văd aproape zilnic părinți dependenți de copiii lor. Copiii sunt aceia care afirmă că se descurcă singuri și cu toate acestea, părinții insistă să-i încheie la nasturi sau să le lege șireturile la pantofi. Mama a fost același tip de părinte. Deși părea tare la exterior, plângea atunci când era singură pentru că așteptările nu-i erau îndeplinite. Cu toate acestea am învățat împreună în timp multe lecții, printre care respectul una pentru cealaltă.

 

Toate mamele doresc binele copiilor lor, deși există multe exemple care nu arată acest lucru. Prefer să nu judec astfel de persoane pentru că nu știu ce se ascunde în sufletul și în trecutul unei asemenea mame. Plec de la ipoteza că toți părinții își iubesc copiii, doar că unii înțeleg iubirea ca un obiect de schimb. Oferă iubire pentru a primi iubire, iar atunci când această iubire nu este împărtășită în forma dorită apare ruptura.

 

Dependența față de copii duce la imobilizare atunci când aceștia își urmează cursul vieții singuri. Un părinte care își dorește un copil plin de încredere și stimă de sine ridicată va fi un model de încredere și stimă de sine, în loc să trăiască exclusiv prin și pentru copil. Un astfel de părinte nu-și va adăposti copilul de toate experiențele prin care a trecut, știind că tocmai acele experiențe i-au oferit acea încredere și stimă de sine.

 

Dependența față de copii se manifestă prin: control excesiv (a anturajului, a notelor, a hainelor purtate), invadarea intimității (verificarea telefonului sau a dulapurilor), șantajarea prin plânsete și învinovățirea acestora (“ți-am dat totul, dar degeaba, nu ești recunoscător”), aceeași dorință de a-i susține financiar în loc de a-i lăsa liberi (asta la vârsta la care se pot întreține singuri).

 

“Un părinte nu este acea persoană pe care să te sprijini, ci acea persoană care face sprijinul nenecesar”. Dorothy Canfield Fisher

 

C. Dependența față de partener

 

Am rupt elasticul dependenței față de părinți pentru a mă regăsi într-o postură și mai delicată. Îmi plăcea să cred că am o căsnicie liberă. Și așa era până la punctul în care exista și există încredere reciprocă, precum și susținere în proiectele dorite de fiecare.

 

Am citit la un moment dat următorul citat referitor la căsnicie:

 

“Căsătoria este acea relație între bărbat și femeie în care independența este egală, dependența este mutuală, iar obligația este reciprocă”. Louis Aspancher

 

Am avut o revelație. Acea independență care presupune lipsa așteptărilor sau a cerințelor, în care ești ceea ce-și dorești alături de o persoană care este așa cum este fără a încerca s-o schimbi părea de domeniul SF-ului. Exista susținere până la momentul la care interveneau obligații, obligații care nici măcar nu ne aparțineau întotdeauna. M-am trezit printre altele încercând să-mi manipulez soțul în chestiuni aparent minore și să-l schimb pe tiparul văzut la părinții mei. Ceea ce am învățat a fost să facem compromisuri pe chestiunile minore pentru a ne putea desfășura liberi în cele care contează cu adevărat.

 

Încrederea și stima de sine sunt zdruncinate de un partener dominant. Văd situații în care dependența față de partener se manifestă prin: cererea permisiunii pentru a vorbi sau a cheltui banii, rușine față de un comportament al partenerului ca și când ar aparține partenerului rușinat, o atitudine similară cu a partenerului (de exemplu la o petrecere unul nu se simte bine, celălalt stă lângă el chiar dacă și-ar dori să danseze sau să socializeze).

 

De asemenea, indiferent de situația financiară a familiei (să presupunem că unul dintre soți câștigă suficient pentru a întreține întreaga familie) este foarte important ca fiecare dintre parteneri să aibă sentimentul de contribuție la bugetul familiei. Problemele care apar atunci când principalul susținător al casei vine cu reproșuri sunt diverse: învinovățirea celuilalt, superioritate, dependență crescută.

 

D. Dependența față de societate

 

Societatea este reprezentată de prieteni, colegi, vecini, membri ai comunității sau pur și simplu oameni străini care trec zilnic pe lângă noi. Deși susținem că părerea lor nu contează pentru noi atât de mult ca părerea celor dragi, de multe ori felul în care ne îmbrăcăm, comportăm sau vorbim este dictat de standardele societății.

 

Din dorința de a fi acceptați și a căpăta încredere în noi luăm ca etalon cerințele acestora. Ironia sorții este că nu vom putea atinge vreodată acele standarde și astfel sfârșim răniți, scade încrederea în noi și în cei din jur.

Tocmai această dependență față de societate ne face să fim media celor cu care ne înconjurăm. Cum să-ți urmezi visurile? Cum să faci lucrurile care îți plac ție? Cum să ai mai mulți bani decât ceilalți? Cum să fii o persoană fericită când cei din jur au atât de multe greutăți? Cum??? Pur și simplu făcând ceea ce ei nu îndrăznesc să facă! Atunci când tu devii un exemplu pentru ei, dar cel mai important devii un exemplu pentru tine, pentru copiii tăi și nepoții tăi.

 

Nu devii independent (material sau emoțional) peste noapte, dar poți lucra zilnic pentru a diminua dependența:

 

- identifică persoanele care îți creează dependență;

- începe să spui „Nu” atunci când nu vrei să faci lucrurile din obligație sau doar pentru că așa le-ai făcut întotdeauna;

- poartă o discuție sinceră cu persoanele cu care poți face acest lucru explicându-le punctul tău de vedere;

- încetează să mai dai ordine și să mai primești ordine;

- respectă intimitatea persoanelor dragi, nu încerca să le schimbi;

- responsabilitatea îți aparține pentru tine, nu pentru ceilalți; poți controla doar ceea ce gândești și faci TU; asta nu înseamnă că nu poate exista armonie în relațiile tale, ci doar că armonia adevărată apare în strânsă legătură cu armonia din sufletul tău;

- educă-te permanent în domeniile de dependență: financiară sau emoțională.

 

Indiferent în ce postură te afli, ai grijă să eviți dependența de exteriorul tău și nu încerca să-ți faci copiii, partenerul sau persoanele dragi dependente de tine. În momentul în care ruptura se va produce (și cu siguranță va avea loc atunci când elasticul se va întinde prea tare) durerea va apărea pentru ambele părți.

 

Acum e rândul tău:

Care crezi că sunt dependențele relaționale care n-au fost incluse aici?

 

Te îmbrățișez cu drag,

Simona

Poţi să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu noile informatii de pe blog!  Vei primi totodată materialul gratuit "4 metode pentru a crea viața pe care o dorești"

Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos, apoi să confirmi cererea de abonare cu un click pe link-ul din emailul primit.

Articole asemanatoare:

Lasa un comentariu prin facebook:

comentarii prin facebook!

Powered by Facebook Comments

22 comments
iuliuscezar88
iuliuscezar88

Sunt perfet de acord cu tine Simona.dependenta de societate, dependenta de familie, dependenta de copii ,dependenta de iubire,dependenta de cei din jurul nostru nu e altceva decat slabiciune si ruinarea sufletului nostru,dar aceasta decadere morala in care se scalda majoritatea,e datorita gradului de subdezvoltare a culturii ,a vietii,in care stimabila nostra oranduire socialista care ne guverneaza nu face altceva  in fiecare zi decat sa  ridice prostia la rang de virtute .si atunci ne mai intrebam dc ies monstrii?Asta e realitatea din pacate o realitate trista si ireversibila cu urmari dezastruoase pentru ei insisi pentru natura.Asa cum fiecare parinte isi ajuta copilul sa faca primii pasi, asa ar trebui si pe parcurs sa-i insufle copilului,educatia ,curajul,independenta ,staruinta,puterea de  a reusi in viata pe propriile lui picioare si nu sustinut de altii ,daca fiecare familie ar lua exemplul vulturului am avea niste copii virtuosi plin de incredere si speranta in ei .Ce face vulturul ?-simplu ,isi creste puii ,ai hraneste,ai iubeste, ai invata cum sa zboare ,iar cand vine varstala care trebuie sa-si ia viata in piept sunt aruncati jos din cuib, care a invatat lectia bn care nu suporta consecintele,de acee se si spune iubeste dar nu te atasa.

Simona Culea
Simona Culea moderator

@iuliuscezar88 Asa este, dar poate ca noua ca specie ne este menit (tocmai pentru ca avem capacitatea de a gandi, ceea ce nu exista la celelalte specii) sa ne ridicam in ciuda tuturor conditionarilor si limitarilor ce ne-au fost impusa. 


Fie ca este vorba de familie, de mass-media, de societate, de scoala, de religie, noi avem capacitatea de a alege. Si atunci cand intelegem prin propriile cazaturi ca noi suntem mai mult decat ceea ce am auzit, am vazut sau am invatat, abia atunci vedem dincolo de aparente si putem sa zburam gustand libertatea propriilor decizii.

Simona Culea
Simona Culea

Simona Simomimo , eu cred ca feedeback-urile pozitive (care nu sunt acelasi lucru cu linguselile) sunt absolut necesare la inceput de drum. :) Mult spor in continuare la carte!

Simona Simomimo
Simona Simomimo

multumesc! e o mare bucurie sa vad un feedback pozitiv cand sunt la inceput de drum. :)

Simona Culea
Simona Culea

Titlul creeaza acea intriga menita sa te faca sa citesti cartea, acel paradox familie - sclavagism. Cu certitudine familia din ziua de astazi nu mai este aceea de acum 100 de ani (fara vreo intentie de a generaliza). Exista bineinteles exceptii ale familiilor care incurajeaza dezvoltarea membrilor sau membri care isi propria viata in maini fara a submina importanta unei familii. Un semnal de alarma este necesar acolo unde lucrurile scartaie, iar relatiile intrafamiliale nu sunt excluse din aceasta categorie.

Simona Culea
Simona Culea

Cauzele stau in fiecare dintre persoanele implicate in aceste relatii. Discutia este ampla, pentru ca difera de la caz la caz.

Simona Culea
Simona Culea

Multumesc pentru feedback. Rolurile sociale sunt cele pe care ni le asumam si prin intermediul carora suntem noi insine, care ne fac sa ne simtim completi. Atunci cand aceste roluri ne ingradesc dezvoltarea atunci ele se transforma in dependente. Deci rolul in sine nu reprezinta o dependenta decat in momentul in care le permitem sa ne traga in jos.

Mihaela Petcu
Mihaela Petcu

In primul rand iti multumesc pt.articolul trimis! In ceea ce priveste infograficul nu pot decat sa spun (scriu) ca reprezinta un plus de motivatie pt. a incita cititorul in a cuprinde (citi) cit mai avid textul(articolul). Ca un mic sfat eu as folosi iconuri mai pastelate in schimbul celor negre(postate de tine) si in acelasi timp nu as incarca asa de mult cu grafice in acelasi timp. Asta ca sa recunosc ca la mine LEGEA SELECTIVITATII in ceea ce priveste procesul de perceptie functioneaza destul de mult si imi distrage atentia(in loc sa o atraga) de la continutul textului ...nu prea am inteles cum e cu dependenta sociala. Dupa cat sunt eu de informata, stiu(stiam) ca detinem in permanenta niste roluri sociale, statusuri...nicidecum dependente sociale. Poate dependenta de munca? Si daca tot am idendificat aceste dependente "nesanatoase", ce declicur(mai in amanunt)i am putea folosi pt. a putea scapa de el? Iti doresc in continuare sa ai o muza cat mai inspirata...si mii de scuze dc. "am sarit calul". Sa ai parte de o zi magica si independenta!

Eugenia
Eugenia

Ma bucur ca intr-adevar exista din ce in ce mai multi oameni care vor sa schimbe lumea! :*

Simona
Simona

Cu cat mai multi, cu atat mai bine. :)

Eugenia
Eugenia

bravo pentru tot ceea ce faci, Simona!

Simona Simomimo
Simona Simomimo

Sunt pentru familie, pentru celula de baza a societatii, dar daca acest mediu este sanatos si propice dezvoltairii copilului, din toate punctele de vedere. E o carte menita sa traga un semnal de alarma ca parintii moderni au luat-o pe o cale foarte gresita, nicidecum sa diminuez importanta familiei in societate.

Simona Simomimo
Simona Simomimo

Perfect de acord cu ce spui tu! Dar cati parinti mai sunt cum erau bunicii nostri? Ei au stiut instinctiv sa-si creasca copiii, sau mai bine-zis sa-i lase sa creasca. Nici parintii nostri nu ne-au oferit educatia pretioasa pe care ei au primit-o de la bunici. Unde se va ajunge, cand in prezent copilului de 4 ani inca i se spune "Bebe" de catre toata familia, ori la o aniversare unor copii li se da mancare de acasa, pe motiv ca nu e invatat copilul sa manance din alta parte? Ce inoculam noi acestor copii? In ce glob de cristal vrem sa-i tinem pentru toata viata daca se poate, sa ne asiguram ca doar pe noi ne iubesc si nu-i vom pierde niciodata?

Jack JAdrianck
Jack JAdrianck

Impropriu titlu.Familia trebuie sa fi o oaza de liniste,unitate,respect,sinceritate,libertate, pt cei ce o au. Familia ca si nucleu nu are nici o vina ca este constituita din indivizi care au carente educationale si informatice. Societatea si institutiile educationale au aportul maxim ca "familia" sa nu mai fie, ce ar trebui sa fie. Sunt sigur ca bunicii tai erau mai fericiti...in familie. De ce? Pt ca influentele exterioare erau aproape nule. Si ar fi multe argumente in sprijinul...bunicilor nostri. Sistemul dupa cum acctioneaza este evident ca vrea sa distruga...familia(individul) singura ce ne-a mai ramas,pt unii. O zi buna...

Simona Simomimo
Simona Simomimo

Te iubesc, eu am inceput sa scriu o carte despre acest subiect, unde sunt un pic mai dura decat tine. Titlul cartii este: "Familia- cea mai moderna forma de sclavagism". Oglindesti foarte bine ideea dependentei si ma bucur ca tot mai multa lume se trezeste, incet-incet sau brusc, pentru ca "taierea elasticului" este una din caile spre o viata fericita. :) Mult spor si inspiratie maxima in tot ce scrii!

Corina Mihaela
Corina Mihaela

Infograficul este util, te ajuta sa intelegi dintr-o privire ceea ce urmeaza sa citesti, fiind necesara si detalierea in scris a dependentelor, asfel lucrurile devenind mai clare.Pasii descrisi cuprind dependentele si modalitatea de a te elibera de ele....daca ai curaj. Multumesc pentru mesaje si articolele binevenite de fiecare data!

Neagu Adrian
Neagu Adrian

da, infograficul este foarte util si reflecta realitatea, acesti pasi conduc in final la adevarata eliberare de dependente, care e completa odata cu revelarea naturii noastre cele mai profunde, a Sinelui nostru, multumesc pentru articole!

Lisa S
Lisa S

Imi place cum ai punctat aceste exemple de dependente. Stiam despre ele si sunt de acord ca nu sunt bune, desi ma gandesc ca fiind un tot de aceea tindem sa fim mai degraba interdepenti, parerea mea. Citesc cu placere ceea ce postezi si mi se par interesante. Imi doresc sa pot si eu sa tratez astfel de subiecte, dar inca nu ma simt destul de dezvoltata ca s-o fac. Sau n-am curaj, cine stie:)Cu drag si stima!

Simona
Simona

Nu vei fi vreodata suficient de experimentata sau curajoasa. Solutia este sa o faci si atunci vei capata experienta si curaj. Mult succes! (pentru ca puterea exista deja in tine)

nicoleta
nicoleta

Tot ce faci este extraordinar Simona!Doar ca eu nu sunt o persoana activa,sunt prea comoda,imi doresc sa ies din aceasta stare,dar nu reusesc.Obosesc si renunt f repede.Tot ce -mi trimiti este util,sper sa pun si in practica sugestiile tale.Iti multumesc din suflet pt tot si te imbratisez cu drag.

Trackbacks

  1. [...] Dacă revin la analogia cu relațiile de cuplu, lipsa locului de muncă poate fi asemănată cu absența („toți ceilalți au deja un loc de muncă, am și eu nevoie de același lucru”) sau dispariția (pierderea) partenerului. Suferința lipsei unui loc de muncă apare tot timpul ca raportare la mediul exterior și la nevoile pe care le creează acest mediu (financiare, materiale sau relaționale). Nevoia unui partener de sprijin (acel loc de muncă) este puternică în acest caz. Ca orice nevoie dusă la extrem, lipsa acestuia se tranformă într-o dependență. [...]

  2. […] pe care o emani sau dimpotrivă, de lipsa de dragoste față de tine. Așa se face că devenim dependenți de oameni care par să ne ofere ceea ce noi nu ne putem […]

  3. […] la adulți: sigur, anxios și evitant. Ele provin din ideea că fiecare are un anumit nivel de dependență față de ceilalți și un nivel specific al gradului în care evităm sau căutăm intimitatea cu […]