Cum sa faci pace cu cel mai mare critic al tau si sa te iubesti asa cum esti

Criticii par să fie peste tot în jurul nostru. Uneori nici măcar nu este nevoie de cuvinte, ci doar de o simplă privire pentru a crede că suntem judecați. Ne este analizat aspectul fizic, felul de a ne îmbrăca sau de a ne comporta, alegerile făcute în viață.


Îi condamnăm pe cei care ne judecă viața, dar trecem cu vederea principalul nostru critic și judecător: propria persoană. Cel mai probabil nici măcar nu am permite ca cineva să ne critice așa cum o facem singuri în intimitatea gândurilor noastre. Ne-am apăra integritatea și principiile, am lupta pentru dreptul nostru de a fi noi înșine…

 

Dar mintea noastră nu ne ia apărarea. Spre deosebire de o hrană inadecvată pe care organismul o respinge, mintea nu respinge gândurile prin care ne autoatacăm. Ea le acceptă, după care sădește îndoiala în mintea noastră: “Dacă într-adevăr așa este?”

 

Am o greutate mai mare decât ar trebui să am

N-o să câștig niciodată suficienți bani

Este vina mea că m-am băgat în această relaţie.

O să ajung ca mama sau ca tata.

O să rămân pentru totdeauna în jobul acesta.

O să am parte de singurătate toată viața.

 

Atașamentul față de propriile gânduri este mai subtil și mai puternic decât atașamentul față de lucrurile exterioare. Tot ceea ce am auzit din copilărie până acum, oamenii pe care i-am întâlnit și experiențele vieții ne-au condus la gânduri și convingeri despre noi înșine care acum reprezintă adevărul.

 

Gândurile și convingerile noastre sunt lumea în care trăim, De câte ori asociem gândurile cu realitatea cădem într-o capcană: ne dăm voie să acceptăm toate criticile pe care le aducem propriei persoane și nici măcar nu căutăm să vedem dacă sunt justificate.

 

Dacă dialogul din mintea ta este o critică permanentă, atunci știi cât de obositor devine la un moment dat. Nimic din ceea ce faci nu este suficient, nu te ridici la înălțimea standardelor, tu ești de vină pentru ceea ce a fost, dar și pentru ce n-a fost să fie. Criticul interior are și mai multe de spus pe măsură ce îi acorzi mai multă atenție. Adevărul este că marea majoritate a oamenilor se judecă foarte aspru pe ei înșiși.

 

Studiile lui Brene Brown, autoarea cărții “Darurile imperfecțiunii” arată că toți avem tendințe de autocritică mai mult sau mai puțin dezvoltate. Unii nu se lasă pradă acestor tendințe decât în momente de maximă vulnerabilitate, pe când alții sunt obsesiv de critici cu ei înșiși până la un nivel de dependență față de aceste gânduri.

 

Critica merge mână în mână cu sentimentul de vinovăție. Eu însămi am fost adesea extrem de dură cu mine, cu atât mai mult cu cât am purtat după mine, ca pe un bagaj istovitor, dorința de a face totul perfect.

 

De unde vine sentimentul de vinovăție ce duce la autocritică?

 

Sunt două căi de bază prin care vina devine parte din bagajul nostru emoțional:

1. Vina rămasă din copilărie:

“Te las aici dacă te mai comporți așa”

“Ar trebui să-ți fie rușine de tine”

“Ar trebui să te străduiești mai mult”

2. Vina auto-impusă – atunci când credem că am încălcat o regulă sau un principiu moral: am spus ceva greșit, am rănit o persoană, am făcut un lucru pe care îl regretăm.

 

Alegem să păstrăm vocea critică interioră și sentimentul de vină, chiar dacă suntem adulți, pentru simplul fapt că avem o serie de aparente avantaje:

- evităm să vedem ce putem schimba astăzi și acum

- avem tendința să credem că dacă ne criticăm și învinovățim suficient de tare o să facem să dispară acele lucruri care ne afectează

- alegem să rămânem în perioada copilăriei, când nu ne puteam apăra și nu puteam avea grijă de felul în care suntem tratați de ceilalți

- atragem compasiunea celorlalți, ceea ce înseamnă că nu avem suficientă încredere în capacitatea noastră de a câștiga respect în loc de milă.

 

Și-atunci ce e de făcut?

 

Dacă ar fi să aleg și să-ți recomand cel mai scurt drum către depășirea autocriticilor, acel drum ar avea patru borne, iar la finalul său ai înțelege că totul este în puterea ta:

 

1.      Conștientizează fricile personale

Criticile proprii vin din frică. De ce ți-e frică cel mai tare? De faptul c-o să-i dezamăgești pe ceilalți, că nu ești așa cum ți s-a spus că ar trebui să fii, că n-ai curajul să duci lucrurile la capăt sau să-ți exprimi sentimentele? Fă o listă cu lucrurile care te sperie, scriind tot ceea ce-ți vine în minte. La final observă cum se leagă fricile tale de ceea ce îți spune vocea ta interioară.

 

Ține cont că cei care te critică sunt la rândul lor speriați în interior, iar criticile sunt modalitatea lor de a-și apăra propriile adevăruri. Robin Sharma spune că oamenii critici nu sunt altceva decât visători speriați.

 

2. Modifică dialogul din mintea ta

Pe vremea când învățam să conduc, instructorul auto îmi repeta: “Simona, ține minte: tu conduci mașina, nu ea pe tine”. Am încercat ulterior să aplic același principiu și cu mintea mea. Eram convinsă că mintea este o unealtă pe care pot s-o las să mă controleze sau pe care pot s-o folosesc în favoarea mea.

 

Drept urmare, am început să lipesc liste întregi cu afirmații pozitive atât acasă, cât și la birou. Am reformulat tot ceea ce doream să schimb la viața mea. Lucrurile au funcționat o perioadă (probabil atâta timp cât mintea mea s-a distrat observând jocurile mele de cuvinte), după care au apărut gândurile îndoielii.

 

Dialogul mental nu se poate opri tot cu dialog mental, cu atât mai puțin cu un dialog în care nu credem cu adevărat, cu rezistență față de gândurile noastre sau cu încercarea de a ne lupta cu ele. De cele mai multe ori această luptă ne epuizează și realizăm că este inutilă.

 

Oamenii de știință au descoperit că înaintea fiecărui gând există o pauză de o fracțiune de secundă. Acea pauză este momentul în care alegerea ne aparține. Putem să urmăm acele gânduri critice și să ne provocăm durere sau putem să refuzăm jocul poveștilor obositoare.

 

Imaginează-ți că inviți în conștiința ta toate gândurile despre tine și trecutul tău. Schimbă ele ceea ce ești tu azi sau felul în care viața ta se derulează acum? Gândurile sunt ca niște păsări. Poți să le privești cum trec în zbor pe deasupra ta sau poți să le ții captive în cușca ta mentală. Diferența este că atunci când le lași libere, ele pot pleca la fel de repede cum au venit.

 

 3. Acceptă-te așa cum ești (dă-te la o parte din calea ta)

Chiar acum faci ceea ce crezi că este mai bine pentru tine. Dacă ai fi știut mai bine ai fi făcut lucrurile diferit. Asta înseamnă să recunoști că suferința și faptul că uneori nu ești la locul potrivit în momentul potrivit fac parte din viața fiecărui om, nu numai a ta. De asemenea înseamnă să nu-ți ignori suferințele sau să le acoperi luând vina asupra ta.

 

De fiecare dată când crezi că ai greșit privește-te așa cum ai dori să te privească o persoană dragă. Zâmbește și spune-ți: “Nu-ți face griji. Se poate întâmpla oricui. E ceva normal.”
Totodată, acceptă alegerile pe care le-ai făcut în viață, chiar dacă ceilalți nu sunt de acord cu ele.

Ține cont că peste tot există cel puțin o crăpătură. Este singura cale prin care poate pătrunde lumina. Încetează să mai încerci să acoperi “crăpăturile” vieții tale. Acceptă că ele te fac om în adevăratul sens al cuvântului.

 

4. Încurajează-i pe cei din jur și vei observa că propriile critici pe care ți le adresezi sunt absurde

Așa cum criticile se transmit și îi afectează pe toți cei atinși de ele, la fel de rapid se răspândesc cuvintele frumoase și încurajările. Efectele sunt însă total diferite. Oamenii încurajați sunt capabili de lucruri mărețe, sunt mai buni cu ei înșiși și cu ceilalți, devin liberi. Astfel, oferind încurajări, îți resetezi propriu tipar mental pe principiul “dă cât mai mult din ceea ce vrei să primești”.

 

Wayne Dyer spune că nu obținem ceea ce dorim, ci ceea ce devenim. Eu cred că pe măsură ce devenim din ce în ce mai puțin aspri cu noi, pe măsură ce renunțăm să mai ținem gânduri critice captive în cușca mentală și sentimente de vină în suflet ne deschidem către iubire, bunătate, frumusețe și creativitate.

 

Astfel ne conectăm la propria ființă și la ceilalți, întrucât criticile din exterior încetează și ele. Putem atinge și putem fi atinși prin sentimente nobile. Iar într-un final descoperim că în adâncul sufletului nostru suntem toți la fel. Fără judecăți de valoare, fără resentimente, fără acuzații. Iar iubirea este tot ceea ce rămâne…

 

Cu drag,

Simona

Poţi să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu noile informatii de pe blog!  Vei primi totodată materialul gratuit "4 metode pentru a crea viața pe care o dorești"

Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos, apoi să confirmi cererea de abonare cu un click pe link-ul din emailul primit.

Articole asemanatoare:

Lasa un comentariu prin facebook:

comentarii prin facebook!

Powered by Facebook Comments

0 comments

Trackbacks

  1. […] că nu-ți stă bine?”. Eu am auzit lucrurile astea și încă multe altele. Uneori a fost doar vocea mea interioară, însă deseori au fost vocile […]