Cum mi s-a închis un drum şi s-a deschis altul…

Astăzi mă uitam pe nişte poze din generală şi mă gândeam că frământările mele de atunci nu diferă cu mult de cele pe care le am uneori ca adult. Diferă doar nivelul de conştiinţă cu care le privesc.

Eram la sfârşitul clasei a 8-a şi venise momentul să-mi aleg ca toţi ceilalţi (că doar aşa era „normal”) un drum în viaţă. Bineînţeles că eram în ceaţă. Nu ştiam ce vreau, ştiam în schimb ce îmi plăcea cu adevărat.

Când puneam mâna pe o carte în limba engleză nu puteam să-i mai dau drumul. Citeam cu voce tare pâna oboseam. Nici măcar nu conta subiectul, atât de mult îmi plăcea cum suna ceea ce citeam în engleză. Iar pasiunea nu era numai şi numai pentru limba engleză. Învăţasem singură italiana până să intru la şcoală uitându-mă la desene animate în limba italiană, iar odată cu apariţia televizorului color şi a televiziunii prin cablu am deprins spaniola şi franceza.

Da, asta vroiam să fac… Să învăţ cât mai multe limbi străine, mă fascinau, îmi conturau un alt univers, îmi imaginam ţări îndepărtate şi oameni cu care vorbesc în alte limbi.

“Şi cum te ajută asta, ce poţi să devii dacă ştii cât mai multe limbi străine?” m-a întrebat mama atunci când i-am mărturisit „planul” meu.

“Păi… pot deveni translator, traducător sau cum vrei tu să-i spui…” a fost răspunsul meu timid.

Aproape că a pufnit în râs: „Şi tu ai idee cât câştigă un traducător în ziua de azi?”.Nu ştiam şi nici măcar nu-mi păsa. Pentru că nu ştiam exact ce-i un traducător. Asta auzisem că formează liceul la care vroiam să merg. Dar eu vroiam să merg acolo pentru alte motive. Deja îmi imaginam cum vorbesc numai în engleză sau spaniolă tot timpul pe care oricum eram nevoită şi obligată să-l petrec la şcoală.

Îmi amintesc şi acum frământările interioare pe care le aveam… N-a durat însă mult până când mama a venit acasă cu decizia luată. Se întâlnise cu profesoara mea de matematică, care i-a adus „cele mai bune argumente” pentru ca eu să merg la un liceu cu profil matematic: „este bună la matematică, poate chiar economie, iar astea sunt domeniile viitorului, gândiţi-vă doar unde poate ajunge dacă este cel puţin la fel de sârguincioasă ca până acum”.

Ştii cum se spune: “Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii”. Mama este o persoană extraordinară care mi-a vrut binele, acel bine pe care şi-l formase mental din spusele celor din jurul ei.

Deşi aveam inima sfâşiată, n-am fost contra deciziei. Mult timp m-am condamnat că n-am făcut nimic atunci din laşitate. Abia de curând am descoperit că acesta este un talent al meu şi se pare că a fost dintotdeauna: armonia. Viaţa mi-a demonstrat că nu sunt laşă sau fricoasă, ci doar că armonia este una dintre valorile mele călăuzitoare. Caut să ajung la un consens, pentru că în opinia mea nu se câştigă de pe urma conflictelor şi contradicţiilor. Îmi ajustez de bună voie obiectivele pentru a evita conflictele (atât timp cât valorile de bază ale celorlalţi nu se contrazic cu ale mele). Şi valoarea de bază a mamei mele nu se contrazicea cu a mea. Ea îşi dorea siguranţă, împlinire şi bunăstare financiară pentru fiica ei, eu îmi doream armonie şi pace în jurul meu.

Nu căuta deci slăbiciunile care par să umbrească încrederea că ai putea avea şi tu punctele tale forte.

Carl Jung spunea: „Critica are puterea de a face bine atunci când există ceva ce trebuie distrus, dizolvat sau redus, dar nu poate avea decât un efect dăunător atunci când vrei să clădeşti”.

Aşa că renunţă la critică şi analizează-te fără a te învinui. Nu ştiu unde ar fi fost viaţa mea astăzi dacă aş fi urmat acel drum, ştiu doar că până la urmă talentele lasă urme prin care tu să le poţi identifica.

Mi-am descoperit între timp talentul de conectare: sunt convinsă că lucrurile se întâmplă din anumite motive, că suntem indivizi responsabili pentru faptele noastre, dar şi parte a unui întreg căruia nu trebuie să-i facem rău pentru că ne facem rău nouă înşine; talentul de relaţionare: vreau să înţeleg sentimentele, aspiraţiile, temerile şi visurile celorlalţi; talentul responsabilităţii: conştiinciozitatea, obsesia de a face totul cum trebuie.

Şi tu, şi eu, am făcut sau facem parte din sistemul de învăţământ clasic. Până la apariţia la noi în ţară a sistemelor democratice sau alternative de învăţământ care stimulează creativitatea şi încureajează autoeducerea, n-are rost să stăm cu mâinile în sân şi putem încerca să vedem ce urme au lăsat talentele noastre. Ele nu ne-au abandonat în lungii ani de şcoală, însă poate au fost doar ascunse de prieteni/colegi/părinţi/profesori care ştiau “ce e mai bine” pentru noi. Aşadar:

  • Ce materii din şcoală te atrag/te atrăgeau în mod natural?
  • Ce materii deprinzi/deprindeai cu uşurinţă?
  • Ai avut vreodată la şcoală momente în care te-ai întrebat “Cum de-am reuşit să fac asta?”
  • Ce activităţi pe care le faci/făceai la şcoală se finalizau cu întrebarea “Când pot să mai fac asta?”

În cartea „Descoperă-ţi punctele forte cu testul Clifton” se menţionează de asemenea că sunt indicii ale talentelor:

  • Învăţarea rapidă – ce înveţi atât de repede încât şi tu rămâi uimit? Eu chiar acum vreo doi ani am încercat să învăţ singură germana şi nu mare mi-a fost mirarea când am reuşit să ajung de la nivelul începător la mediu în câteva zile;
  • Dorinţele puternice – unele lucrurile ne trezesc interesul de mici, pe când altele ne displac. În timp ce sora mea se juca cu copiii în faţa blocului, eu răsfoiam cărţile şi ziarele de prin casă imaginându-mi lumi paralele şi dorindu-mi să scriu şi eu cândva la rândul meu o carte;
  • Satisfacţiile – acele stări de bine pe care ni le dau anumite activităţi; Eu am o nemaipomenită stare de bine când încurajez oamenii din jurul meu, atunci cînd vorbesc despre cauzele în care cred şi le captez atenţia, când fac ordine în casă şi fiecare lucru e la locul lui. Ţie ce îţi aduce satisfacţie?

Dacă te gândeşti cum să termini mai repede acea activitate, în loc să o aştepţi cu nerăbdare în viitor, atunci mai mult ca sigur că nu te atrage cu adevărat;

  • Reacţiile spontane – urmăreşte-te în viaţa de zi cu zi. Cum reacţionezi în diferite situaţii în care eşti pus? Ai un spirit de observaţie dezvoltat, o meticulozitate ieşită din comun, cauţi să îi conduci pe ceilalţi într-un moment de derută? Fiecare reacţie pe care o ai constituie o urmă a unui talent.

 

Opreşte-te din fuga zilnică prin viaţa trepidantă şi ascultă-ţi vocea interioară. La fiecare pas e un semn. Poate acum nu are sens, dar totul se leagă la un moment dat, pe măsură ce ajungi să te cunoşti mai bine. Ai răbdare cu tine.

De ce dacă trebuie să vorbeşti despre talentele tale vorbeşti despre cunoştiinţele acumulate în timpul vieţii, experienţele şi certificările primite? Talentele sunt şi au fost întotdeauna în interiorul tău…

 

Lasă-mi te rog un comentariu cu întrebările tale legate de acest articol, iar dacă eşti de părere că poate fi de folos şi altor persoane dă-i te rog un share.

 

Cu prietenie,

Simona

 

Poţi să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu noile informatii de pe blog!  Vei primi totodată materialul gratuit "4 metode pentru a crea viața pe care o dorești"

Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos, apoi să confirmi cererea de abonare cu un click pe link-ul din emailul primit.

Articole asemanatoare:

Lasa un comentariu prin facebook:

comentarii prin facebook!

Powered by Facebook Comments

8 comments
antoaneta
antoaneta

Simona,in primul rand te felicit pentru blog,este extraordinar!!Vroiam sa iti spun...ce coincidenta!!!Si eu am vrut sa merg la liceul G.Calinescu,dar am aterizat in cele din urma tot la Economic,parca si acum imi pare rau ca nu am studiat la G.Calinescu,dar vezi tu,parca toate se intampla cu un scop si, desi vrem sa facem "acel ceva" drumurile noastre iau alte carari,sunt anumite persoane care intr-adevar merg pe un singur drum,poate pentru ca asa le este si sortit,dar sunt si persoane ca noi si ca altii care,poate nu din propria dorinta,ci datorita unor circumstante,viata o ia cu totul pe alta cale..eu cred cu tarie in faptul ca toate au un scop!

Ioana Constantinescu
Ioana Constantinescu

Buna Simona, Vreau sa te felicit pentru articol; este foarte bine scris, cu idei foarte coerente. Insa mi-a adus aminte si de o perioada in care am fost un pic confuza si dezamagita. Confuza pentru ca nu am inteles de ce de pe o zi pe alta ti-ai schimbat planurile total si dezamagita( egoist recunosc) pentru ca nu aveai sa mai fii colega mea. Acum inteleg mai bine decizia ta. Tin minte ca si eu am avut o discutie de genul acesta cu mama cand eram prin facultate si ca i-am zis ca oricum o sa fac tot ce vreau, asa ca as aprecia daca m-ar sustine. Si de atunci chiar ma sustine in tot ceea ce decid( chiar daca uneori nu e de acord). Oricum, inca regret ca nu ai fost colega mea la "Calinescu"; au fost niste ani frumosi, iar acum in Toronto cand lumea se mira de nivelul meu la engleza vorbesc cu mare drag de profesorii de engleza din generala si liceu.

Sim
Sim

Simona, mi-a placut articollul tau, insa cred ca am sesizat un conflinct in dorinta ta de a o apara pe mama ta spunand ca e abilitatea ta de a pastra armonia. nu stiu daca atunci cand luam decizii legate de viata noastra viitoare, asa cum e profesia, renuntand la ceea ce ne dorim e chiar doar abilitatea pentru armonie. eu cred ca este firesc sa nu ai puterea la 14 ani sa te opui parintilor, si cred k e foarte posibil ca tu sa fi invatat sa renunti la ce vrei tu in faoarea celorlalti, iar asta e doar un exemplu. eu am un caz in familie cand cineva foarte apropiat a mers la o faculate dorita de mama ei si cand si-a luat licenta i-a pus-o in brate mamei si a plecat la spalat WC-uri in spania. acum face o alta facultate la 26 de ani.......... ma intreb daca merita atata timp, energie si experiente neplacute pentru a merge pe drumul tau. stiu, experienta ta e diferita, insa ma leg doar de chestia cu armonia. pentru ca tu ii spui armonie, insa la unii poate fi incapacitatea de a face fata unei pareri diferite de a ta si implicit a ceda in favoarea celorlalti.

elena
elena

Viaţa este mereu alcătuită din uşi închise şi altele deschise... Şi eu în ultima vreme m-am tot analizat, ca să zic aşa. Mă uit la generaţiile de copii cu care lucrez acum şi mi se par la ani lumină de copilăria mea. Am tot mai des tendinţa să spun "pe vremea mea...". Mă şochează cel mai tare disperarea lor de a-şi găsi modele, ăsta pare un leitmotiv al ultimilor mei ani. Sunt atât de nesiguri şi de dezorientaţi încât mi se rupe inima. Şi aici mă întorc la tema ta: talentele native zac în noi până le vine timpul să se manifeste. Şi, dacă avem harul să avem lângă noi în copilărie adulţi care să le constate şi să ne netezească drumul spre noi înşine, ajungem adulţi care-şi cunosc drumul! Copil fiind îmi doream (de la etapă la etapă) să devin: coafeză, învăţătoare, profesoară, vânzătoare, medic. Le-am făcut şi încă le mai fac pe toate încercând să călăuzesc spre profesionişti adevăraţi copiii cu care lucrez. Mă "laud" cu capacitatea de a diagnostica un simptom, dar nu-mi permit să nu trimit omul la medic (toată adolescenţa şi tinereţea mea am adunat cărţi de medicină). La şcoală nu am învăţat engleza, dar pentru că ştiam germana şi franceza, mi-a fost uşor să iau cartea de învăţare a limbii engleze fără profesor de una singură iar acum mă înţeleg cu orice vorbitor de limba engleză şi îmi e util. "Antrenamentele" din copilărie când "conduceam" clase de elevi, mă ajută acum să ţin sub control grupe de 15-25 de copii. Îmi tund toată familia, cos haine tuturor, ştiu să fac o manichiură şi pun cap la cap hârtie colorată şi diverse materii prime să scot o felicitare sau ceva hand-made... Toate astea învăţate când am fost copil, de şi eu mă mir uneori cum de mi le mai amintesc! Talentele rămân cu noi şi ies la iveală la nevoie, asta am învăţat în ultimii ani! M-am bucurat de articolul tău şi, chiar dacă am deviat puţin de la subiect, a fost pentru că mi-a provocat amintirile şi m-a purtat departe şi adânc în viaţa şi experienţa mea. Fii binecuvântată!

Simona
Simona

Mi-ar fi placut sa fim colege, Ioana. Viata ne duce insa uneori pe carari nebanuite. Important este ca noi sa fim aliniati cu noi insine, iar eu asa ma simt acum. Iti doresc sa ai parte de tot binele din lume si sa stii ca gandurile traverseaza mii de kilometri in cateva secunde. ;)

Simona
Simona

Apreciez opinia psihologului din tine. Tot datorita tie incerc sa fiu propriul psiholog si sa ma analizez cat de obiectiv pot. Mama este si acum printre putinele persoane care imi spune sa fac cum vreau eu daca asa consider ca e bine si ma face pe mine fericita. Cred ca toate lucrurile in viata se intampla cu un scop si tot ceea ce am trait pana acum a fost pentru a invata ceva.

Simona
Simona

Ma bucur ca te-ai regasit in articol, Elena, pentru ca asta era si ideea. Sa ramanem receptivi si sa fim constienti ca fiecare lucru pe care il facem cu usurinta si placere este un talent, chiar daca ni se pare banal.

Andreea
Andreea

Simo, ai fi fost colega si cu mine la liceu :)) Oricum, mai bine mai tarziu decat niciodata... Tot ne-am intalnit noi ;) felicitari pentru articol... Si multa bafta in continuare