Amânarea – prieten sau duşman?

 

 

De ceva timp încerc să-mi notez ideile care vin şi pleacă (uneori sunt idei chiar bunicele, pe care îmi dau seama că nu le mai pierd), numai că de fiecare dată în locul unei carneţel, în disperarea momentului, apucam o bucăţică de hârtie pe care notam. Şi aşa m-am procopsit cu multe hârtiuţe pline de lucruri aparent importante în acel moment pentru mine.

Pentru că deja se adunaseră prea multe, am luat decizia de a face ce se putea face imediat, iar restul dorintelor au fost transferate pe carneţelul despre care îţi vorbeam în articolul anterior legat de disciplină.

Numai că unele sarcini erau pur si simplu realocate pentru a doua zi, iar uneori se întâmpla să uit cu totul de ele pentru câteva zile. Bineînţeles că în momentul în care îmi aduceam aminte, mă cuprindea fără să vreau un sentiment de vinovăţie că nu am reuşit să fac acele lucruri (aparent importante).

Şi uite aşa o dată, de două ori… până când m-am trezit că nu mai făceam aproape nimic din cauza faptului că acele lucruri neterminate îmi blocau mintea. Eram neproductivă la serviciu, neglijam viaţa de familie şi chiar şi acele lucruri care îmi aduceau satisfacţie (sport, citit, scris).

Aşa cum îţi spuneam şi în articolul anterior, până acum două săptămâni am amânat multe multe lucruri pe care credeam că vreau să le fac, dar pur şi simplu nu le făceam.

Un astfel de comportament caracterizat prin amânarea acţiunilor sau sarcinilor pentru mai târziu este denumit de psihologi procrastinare. Acest termen cu denumire simandicoasă defineşte comportamentul nostru ca fiind inutil, neproductiv şi întârziat.

Psihologii mai spun că poate duce la  pierderea productivității personale, apariţia unei crize, dezaprobare din partea altora pentru neîndeplinirea unor responsabilități, stres şi un sentiment de vinovăţie.

Lăsând la o parte termenii psihologici, da, asta mi se întâmpla şi mie. Şi sunt multe alte persoane din jurul meu care o fac şi se învinuiesc zilnic pentru faptul că nu sunt disciplinaţi şi consecvenţi. Poate nu se vede cu ochiul liber o astfel de persoană, însă aproape că nu pot descrie în cuvinte ce era în sufletul meu când mă uitam în carneţel şi îmi aduceam aminte că iar n-am făcut nimic pentru proiectul acela pe care „mi-l doream atât de mult”.

De aici a pornit totul… „mi-l doresc atât de mult…”. Cât de mult îmi doresc să fac asta? Cine îşi doreşte atât de mult? Chiar eu sau altă persoană de lângă mine care vrea inconştient ca eu să reuşesc pentru ca ei să-i fie bine? Am continuat şi cu restul acţiunilor de care fie nu mă apucam, fie mă apucam greu şi le făceam într-o doară.

Şi mi-am dat seama că era acelaşi lucru. Îndeplinirea acelor acţiuni nu venea din mine, ci mi se răsfrângea indirect, mai mult sau mai puţin conştient din dorinţele şi aşteptările celor din jurul meu.

Poate şi tu te regăseşti într-un anumit moment al vieţii tale într-o astfel de situaţie. Dacă nu, te felicit, pentru că e clar că eşti o persoană care trăieşte conform propriilor reguli.

Dacă însă ai şi tu momente de „pauză prelungită” vreau să ştii că sunt două perspective din care poţi privi amânarea.

În prima dintre ele amânarea este considerată, atât în literatura de specialitate, cât şi în viaţa de zi cu zi, un lucru dăunător pentru persoana cate îl practică. Amânarea este considerată un „hoţ al timpului” cu cauze multiple: stres, sentimentul de copleşire, lene, lipsă de motivaţie, lipsă de motivaţie, obiceiuri proaste, perfecţionism etc. Şi uite aşa găsim o multitudine de cărţi şi articole care ne învaţă cum să nu mai amânam şi să fim productivi.

Multe dintre ele sunt scrise de manageri, pentru că amânarea este un pericol pentru orice companie ce se doreşte a fi eficientă şi profitabilă. În loc să te gândeşti la ce este bine pentru şef sau companie, gândeşte-te la binele tău.

Cum ar fi dacă ai privi amânarea ca pe un prieten? Aceasta este cea de-a doua perspectivă în care şi eu m-am regăsit şi cu ajutorul căreia au reuşit să reintru pe făgaşul disciplinei despre care vorbeam anterior. Poate pare absurd să amâni şi totuşi să fii disciplinat.

Această abordare presupune să îţi pui o serie de întrebări ale căror răspunsuri pot fi revelatoare pentru tine:

1. Ce preferi să faci atunci când amâni lucrurile?

În liceu amânam proiectele pentru a citi articolele de psihologie din reviste. La vremea respectivă părea un obicei nesănătos căruia trebuia să-i rezist. Adoram să citesc, să mă uit la filme cu un profund mesaj motivaţional şi eram fascinată de limbile străine.

Partea economică a studiilor mele mă plictisea.

După mulţi ani mă regăsesc scriind articole pentru blogul meu. Primele mele articole au fost o formă de amânare a ceva ce părea mai important de făcut. Trebuia să las ceva deoparte pentru a putea scrie.

Îmi dau seama că ceea ce numeam amânare era de fapt o negare a lucrurilor care nu erau în concordaţă cu felul meu natural de a fi, în aşa fel încât să pot face lucrurile care îmi făceau plăcere.

Şi sunt sigură că indiferent ce alegi să faci în timp ce amâni, acel lucru conţine un sâmbure din tine.

“De cele mai multe ori remediul unui lucru neplăcut este amânarea”. (Somodeva)

2. Cum percepi consecinţele amânarii?

Atunci că atunci când amâni îţi răsar în minte toate consecinţele pe termen lung, acestea fiind amplificate şi de multe ori distorsionate de mintea noastră. Poate că aceste consecinţe ale amânării nu sunt atât de grave precum par.

Când eram copil amânam temele de vacanţă (la matematică mai ales), pâna în ultima zi. Este logic nu aveam cum să rezolv 300 de probleme de matematică în câteva ore. La cel moment consecinţele păreau devastatoare: părinţi şi profesori dezamăgiţi, liceu bun pus sub semnul întrebării etc.

Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că acest lucru nu m-a afectat pe termen lung. Pot să trăiesc foarte bine fără să fiu un geniu în matematică.

Bineînţeles că vei spune că un adult are alte responsabilităţi, care nu se compară cu tema unui copil de şcoală. Felul în care percepem consecinţele este acelaşi, indiferent că suntem copii sau adulţi. Ne raportăm la momentul prezent, care pentru noi este realitatea absolută.

Aşa că de ce să distorsionăm realitatea sub presiunea momentului? Gândeşte-te că va veni ziua când vei zâmbi uitându-te în urmă….

3. Cât de tare simţi că te afectează faptul că amâni?

În primul rând gândeşte-te dacă te doare aşa tare sau faci din tânţar armăsar. La mine a fost a doua variantă. Aveam aşteptări foarte mari de la mine, intenţionam să fac prea multe lucruri până la punctul la care am îngheţat, ajungând să nu mai fac nimic.

Acum mă uit înapoi şi îmi dau seama că amânarea m-a ajutat să aleg o cale mai bună. Poate crezi că dezamăgeşti persoanele din jurul tău, dar de fapt este doar o treaptă în evoluţia ta.

Sau poate amânarea te-a ajutat să ieşi de pe o pistă greşită.

Sau poate chiar nu era momentul potrivit. Uneori nu suntem pregătiţi, chiar dacă ne dorim foarte mult. Ne dorim lucruri materiale sau spirituale pe care dacă le-am avea nu am şti ce să facem cu ele. Acceptă că dacă ar fi fost acel ceva potrivit pentru tine la momentul potrivit a-i fi putut să-l obţii, aşa cum obţii tot ceea ce vrei cu adevărat.

3. Sarcinile sau dorinţele cui le îndeplineşti?

Crezi că sunt ale tale? Tindem să preluăm dorinţele persoanelor importante din jurul nostru şi să fim convinşi că sunt ale noastre.

De fiecare dată când crezi că îţi doreşti ceva cu adevărat întreabă-te de ce vrei acel lucru. Ce crezi că obţii dacă îl ai? Îţi va aduce acel sentiment de împlinire pe termen lung sau te vei grăbi spre altceva?

Dacă nu îl faci pentru sufletul tău, atunci de ce îţi baţi capul aşa tare?

Te vei regăsi amânând lucrurile pe care şi le doresc alţii pentru a petrece mai mult timp făcând acele lucruri care te mulţumesc pe tine. Însă de cele mai multe ori ne regăsim ignorând agenda noastră şi ne piedem timpul gândindu-ne la ce ar trebui să facem în loc să facem ceea ce ne dorim.

Dar dacă asta nu e de fapt o ratare, ci doar un semn că ar trebui să te îndrepţi într-o altă direcţie?

4. Cât de puternic te învinovăţeşti?

Am văzut pe pielea mea că nu mă ajută să mă învinovăţesc. Oricum amân, aşa că de ce să mă lupt cu asta şi să-mi consum energia?

Sunt cu adevărat importante acele lucruri de pe listă? De ce le hrăneşti atât de mult?

Poate nu obţii promovarea pe care ţi-o doreşti, poate nu câştigi atât cât ai vrea, poate nu ai casa visurilor tale. Dar dacă asta se întâmplă cu un scop? Dacă doar aşa poţi căpăta experienţa de care ai nevoie pentru a evolua si pentru a putea să-i ajuţi şi pe alţii şi nu numai pe tine?

Este o tendinţă naturală să faci ceea ce-ţi place mai întâi şi abia apoi lucrurile „urgente”.

Poate deasupra sentimentului de învinovăţire există entuziasm pentru altceva.

Ce-ar fi dacă în loc să rezişti amânării nu numai că o accepţi, dar te şi arunci în ea cu curaj, văzând unde te va duce?

Poate ceva mai mare decât tine vrea să amâni lucrurile care par importante, dar de fapt nu sunt.

Oricum într-o zi toate astea nu vor mai conta. Va veni momentul când te vei întreba ce contează cu adevărat pentru tine. Să bifezi o listă şi să fi fost tot timpul aproape de perfecţiune sau să trăieşti viaţa ta şi nu a celorlalţi?

Eu nu vreau să trăiesc cu regretul că am ratat experienţe minunate pentru că am fost prea ocupată să mă ocup de sarcinile altora. Pentru asta accept că sunt om, că amân, că dezamăgesc şi evit. Şi cu toate astea respir în fiecare zi în continuare şi trăiesc.

Tu cum alegi să trăieşti? Accepţi sau lupţi în fiecare zi cu ceea ce cred alţii că ar trebui să fii? Mi-ar plăcea să ştiu răspunsul la întrebare. Poţi să-mi laşi un comentariu dacă simţi asta.

 

Cu drag,

Simona

Poţi să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu noile informatii de pe blog!  Vei primi totodată materialul gratuit "4 metode pentru a crea viața pe care o dorești"

Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos, apoi să confirmi cererea de abonare cu un click pe link-ul din emailul primit.

Articole asemanatoare:

Lasa un comentariu prin facebook:

comentarii prin facebook!

Powered by Facebook Comments

3 comments
Carmen Moraru
Carmen Moraru

nu-mi pot permite sa aman nici cel mai neinsemnat lucru, din pacate. Ar insemna sa isc mereu probleme care mi-ar da mai mult de furca. Asa ca....

Alex
Alex

E bine sa-ți mai permiți câte o pauza! He he, ce bune sunt pauzele! Nu cred ca ar trebui sa ne simțim vinovați atunci când amânam lucrurile asta din cauza ca orice ai face doar tu vei fi responsabil pentru rezultate. Eu de exemplu când ma simt copleșit de toate lucrurile care poate nu le fac cum trebui sau poate nu știu sa le fac cum trebui ma gândesc ca oricum le fac pentru mine. Si lucrul asta ma motiveaza!

Simona
Simona

Felicitari, Alex. Ma bucur ca gasesti motivatie in pauze. :)

Trackbacks

  1. [...] genul de om care spune ce gândeşte deci, o să precizez că “Simona Maria Culea” pentru mine, în acel moment, era un simplu nume. Ei bine, după ce am citit primul articol, am [...]