35 de modalități prin care să te îndrăgostești de tine (și să nu-ți mai dorești vreodată viața altcuiva)

Ne îndrăgostim de persoane, de locuri sau de obiecte, iar pe măsură ce le pierdem sau sentimentele scad în intensitate, începem să ne simțim goi pe interior. Sentimentul este invers proporțional atunci când nu le obținem la momentul dorit de noi. Asta se întâmplă pentru că sursa dragostei este undeva în exterior și nu putem s-o controlăm.

 

Noapte sau zi, tristețe sau bucurie, pierderi sau victorii – numitorul comun ești TU. În jurul tău apar apoi persoane și situații care sunt atrase de dragostea pe care o emani sau dimpotrivă, de lipsa de dragoste față de tine. Așa se face că devenim dependenți de oameni care par să ne ofere ceea ce noi nu ne putem oferi.

 

O viață fericită înseamnă să te îndrăgostești în primul rând și apoi de fiecare dată, din ce în ce mai puternic, de aceeași persoană: DE TINE.

 

Verbul “a te îndrăgosti” este format din „în” + „dragoste”, ceea ce înseamnă că te cufunzi în dragoste. Dragostea la rândul ei provine din cuvântul slav „dragostu”, care înseamnă minune. O minune nu poate fi explicată și totuși, când te cufunzi într-o minune, nu poți fi altceva decât o parte din acea minune.

 

Se vorbește des despre iubirea de sine, despre cât de important este să te prețuiești pe tine și să te bucuri de minunea pe care o reprezinți. Cu toatea astea, iubirea de sine pare ceva abstract, confundat cu încrederea în tine sau chiar cu egoismul.

 

Mai important decât a defini iubirea de sine este a reuși să găsim acele modalități prin care să ne îndrăgostim de noi înșine. Am creat pentru tine o listă de 35 astfel de modalități. Între ele e necesar să folosești cuvântul “și” în loc de “sau” pentru că aceste modalități sunt un pachet de dragoste interioară.

 

Așadar, te îndrăgostești de tine de fiecare dată când reușești:

 

1. să îți iubești corpul cu fiecare imperfecțiune, curbă sau linie;

2. să nu te concentrezi exclusiv pe aspectul fizic sau material, ci și pe celelalte aspecte ale vieții tale;

3. să te simți confortabil în propria ta piele fără a aștepta perfecțiunea unei relații sau a unei cariere;

4. să îți accepți trecutul, luptele, eșecurile sau victoriile;

5. să ai răbdare cu tine;

6. să conștientizezi partea ta luminoasă, dar și cea întunecată;

7. să lupți în continuare în loc să renunți;

8. să găsești în tine acea sursă de putere care nu poate fi distrusă de nimeni și nimic;

9. să te oprești din a căuta fericirea pentru a înțelege că o ai deja;

10. să admiți că ceea ce nu ai deocamdată n-o să dispară, ci o să apară în momentul potrivit al vieții tale;

11. să trezești la viață visurile lăsate deoparte pentru că ai ales să te concentrezi pe altceva;

12. să dai o șansă lucrurilor pe care ți le dorești, speranțelor și planurilor tale;

13. să îți permiți să faci ceva ce n-ai îndrăznit să faci până acum, fără a mai aștepta momentul potrivit;

14. să renunți pentru un moment la a mai controla lucrurile;

15. să iei o pauză atunci când simți că nu mai poți;

16. să încerci până dai greș, după care să încerci din nou;

17. să te ierți pentru greșelile trecutului

18. să îți frângi propria inimă în loc să permiți altcuiva să o facă, chiar dacă asta înseamnă să faci lucruri de care ți-e frică;

19. să accepți faptul că va fi nevoie să suferi pentru a putea să te bucuri;

20. să accepți adevărul multor situații care dor;

tatuaj

21. să rememorezi momentele frumoase ale vieții și să realizezi câte calități deții;

22. să te mândrești cu ceea ce ai devenit până acum;

23. să crezi în deciziile pe care le iei și să te bazezi pe propriile răspunsuri;

24. să ai încredere în intuiție;

25. să nu-ți fie teamă de singurătate – oricâți pasageri vor urca în autobuzul vieții tale, în final vei rămâne tot tu cu tine;

26. să nu permiți unui singur lucru sau unei singure persoane să fie singura ta sursă de fericire;

27. să admiți că nimeni nu răspunde de fericirea ta în afară de tine;

28. să nu aștepți nimic în schimb atunci când oferi dragoste;

29. să încetezi să te compari cu altcineva – fiecare persoană are propriile lupte care nu se văd în exterior;

30. să discuți cu tine în loc să acoperi vocea din mintea ta prin diverse mijloace (ignorare, distracții, dependențe);

31. să te porți cu tine așa cum ai pretenția ca ceilalți să te trateze;

32. să îți faci complimente atunci când ceilalți sunt prea ocupați sau prea egoiști să o facă;

33. să nu te mulțumești cu mai puțin decât ceea ce meriți;

34. să te descoperi în fiecare zi mai mult și să te îndrăgostești din ce în ce mai puternic de tine;

35. să nu uiți să te iubești și să ai grijă în primul rând de tine pentru că restul va veni de la sine.

 

A te îndrăgosti de tine înseamnă a te îndrăgosti de viață, de fiecare clipă, de fiecare zâmbet, de fiecare amintire, de fiecare vis tăinuit în suflet. Nimic nu se compară cu a intra într-o relație cu tine. Dragostea față de tine e ca o carte. Dacă nu călătorești în interiorul tău rămâi la prima pagină, permițând altora să scrie restul cuprinsului.

 

În final am o întrebare pentru tine: Ce e mai periculos: să trăiești cu teama că o să suferi dacă te îndrăgostești de tine și te auto-dezamăgești sau să aștepți ca altcineva să compună povestea vieții tale?

 

Aceeași,

Simona

 

Sursa foto: IubireTatuaj

Poţi să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu noile informatii de pe blog!  Vei primi totodată materialul gratuit "4 metode pentru a crea viața pe care o dorești"

Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos, apoi să confirmi cererea de abonare cu un click pe link-ul din emailul primit.

Articole asemanatoare:

Lasa un comentariu prin facebook:

comentarii prin facebook!

Powered by Facebook Comments

15 comments
pauls14
pauls14

Multumesc Simona! Sunt foarte utile articolele tale!

CristinaFroehlich
CristinaFroehlich

Simona, esti extraordinara! multumesc din suflet pentru ca imparti cu noi minunea care esti tu :) scrii fantastic de frumos, si ai talentul sa mergi direct la suflet! 

eu nu mai stiu exact cum am inceput sa ma iubesc pe mine... mi-a luat vreo 27, poate 28 de ani de fuga de mine si tradare de sine, si totul a inceput treptat, dar a decurs in ritmul meu :) astazi ma simt atat de fericita cu mine, simt ca "mor de dragul" meu :) si ca si tine, simt ca asta-i calea :)

GalLaszlo
GalLaszlo

Indragostirea de sine se intimpla cand treci printr-o suferinta atit de intensa incat simti ca se crapa pamintul sub tine.... De crapat se crapa ceva de adevaratelea, si asta este egoul tau. Suferinta singur nu iti aduce multe decit daca ajungi sa realizezi ca sursa suferintei se afla exclusiv in tine. TU esti responsabil.  Asta e cheia secretului pentru a te indragosti de tine. Daca sursa suferintei este in tine asta inseamna in mod logic ca si sursa fericirii este doar in tine.... si asa poti face primul pas catre libertate. Libertatea de a alege suferinta sau fericirea indiferent de imprejurari.... Totul depinde numai de tine. Eu am ales :-)

Zamolxe
Zamolxe

Cum zici tu ,,iubire bibelou de porţelan " că tare le mai zici bine, ca nimeni altcineva !! Pe tine nu

te pot contrazice.

maricall
maricall

aici vorbim despre iubire in starea ei pura; acel sentiment care, indiferent catre ce subiect este indreptat - fiinta sau nefiinta- ne face sa simtim Lumina in tot ce ne inconjoara; daca nu exista o stare patologica, orice persoana o simte; marea provocare este sa ne mentinem cat mai mult conectati la stare, cred eu; atunci cand sentimentul este prezent, acesta cuprinde totul si induce starea de bucurie, de bine - ne iubim pe noi insine, iubim toate fiintele cu care suntem conectati, iubim tot ce ne inconjoara; din pacate, de foarte multe ori, situatii in care intram inlocuiesc sentimentul cu altele - ingrijorari, temeri, nemultumiri - atunci ne deconectam de la starea de iubire in starea ei pura; sa constientizam, sa ne oprin in loc, sa meditam, acesta, cred eu, este lucrul care ne ajuta sa traim cat mai mult in iubire de TOT; am postat doar prin prisma perceptiei mele :)

Zamolxe
Zamolxe

Repet doamnă Răcaru,suntem programati să ne iubim, când nu o mai facem avem o mare problemă, un deranjament care trebuie corijat. Marea incercare vine atunci când iubim vecinătatea noastră, universalitatea ce ne înconjoară ,cât o lăsăm în sufletul nostru, până unde ne contopim cu ea şi conştiinţa rezultantei cu aceasta .

ValentinaRacaruDumitrana
ValentinaRacaruDumitrana

"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti" E una din cele 10 porunci, nu-i asa? Daca tu nu poti sa te iubesti pe tine, cum ai putea sa-i iubesti pe altii? Sa iubesti Universul? Universul incepe cu universul interior, cu tine!

IrinaB
IrinaB

Un articol interesant care ne invita la 'conectarea cu sine', unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru noi.....interesant si extrem de util ar fi sa exploram CUM putem aplica cele 35 de modalitati in viata noastra. Practica mea in domeniu imi demonstreaza de multe ori, faptul ca oamenii au nevoie de sprijin in indeplinirea acestor 'modalitati' si anume....oamenii au nevoie sa dobandeasca acele abilitati, care ii ajuta sa se simta confortabili in propria piele, sa se concentreze echilibrat pe toate aspectele vietii lor, sa isi accepte trecutul...etc.....pentru ca in final sa devina indragostiti de sine...

Multe resurse de dezvoltare personala, poti gasi si pe blogul meu, pe care te invit sa il 'rasfoiesti':

http://www.consilierepsihologica.com/

valentinasaygo
valentinasaygo

Este atat de frumos articolul, incat m-am apucat si am transcris toate cele 35 de puncte in caietul meu de notite. Am scris in timp ce zambeam si ma bucuram de fiecare fraza. M-am bucurat pentru punctele pe care le aplic sau le cunosc, m-am bucurat pentru ceea ce nu aplic, pentru ca mi-ai deschis ochii.

Iti multumesc, Simona

Simona Culea
Simona Culea moderator

@GalLaszlo Opusul iubirii este ura si ura provine din suferinta, asa ca da, iubirea si suferinta au aceeasi sursa. Alegerea este dreptul nostru. Te felicit pentru alegerea ta!

Zamolxe
Zamolxe

Doamnă Irina, interesant articolul, este adevărat ,dar îmi lasă senzaţia de aglomerare informaţională cu odoruri, involuntar cred emanate ,de grupare sectanta, care ar dori să mă facă să cred că în centrul Universului sau al celui spiritual aş fi eu !?!?......intenţie lăudabilă în esenţă ptr revigorari depresive nu si pentru starea de comuniune cu materialul şi spiritualul!

Zestrea genetica,materială, a programat omul ptr autoapărare, ptr iubirea de sine ,într-un spectru valoric larg, cultivarea spiritului ne dă însă dimensiunea valorii noastre, a iubirii de aproape ,de tot ce ne înconjoară, ca parte integrantă a spiritului universal

Simona Culea
Simona Culea moderator

Ma bucur ca ti-a fost de folos!

IrinaB
IrinaB

@Zamolxe  

Este adevarat ca suntem parte dintr-un context mult mai larg si de multe ori pierdem acest lucru din vedere pentru simplul fapt ca suntem centrati pe propria persoana. Dar, nu acesta este subiectul abordat de Simona in acest articol. :) Pe de alta parte, pentru a ne conecta cu 'lumea privita in context larg' , asa cum mentionezi tu, avem nevoie de o resursa foarte importanta -  'constientizare de sine' (aici ma refer la contactul cu propriile emotii, senzatii interne, stari, ganduri si actiuni).

Personalitatea se formeaza din interactiunea factorilor genetici cu cei de mediu, si din cauze apartinand acestor factori, oamenii pot ajunge sa nu se accepte pe sine, sa nu se simta confortabili cu sine, sa traiasca sentimente de autoinvinovatire si tristete duse pana la extreme, fapt ce face extrem de dificila raportarea cu lumea inconjuratoare...si aici apare dificultatea si intrebarea 'CUM'..Atunci cand oamenii experimenteaza blocaje de acest gen, au nevoie de resurse, asa cum poate fi considerat si acest articol, dar nu numai, ca sa le depaseasca, asa incat sa se poata raporta la ceea ce ne inconjoara, in felul in care spui tu. 

www.consilierepsihologica.com

Trackbacks

  1. […] de rezonabil, nu? Până la punctul la care dai peste aparentul tău blocaj: propria persoană. “Cum adică eu sunt de vină că lucrurile nu merg așa cum îmi doresc?”. Treci apoi și de […]

  2. […] poate fi dobândită. Chiar dacă societatea de azi îți împinge limitele emoționale la extrem, meriți să te simți bine în propria piele, să ai zile în care stresul nu-și face apariția, să ai relații împlinite și echilibru […]

  3. […] Cert este că ai dreptul să refuzi și chiar ai dreptul s-o faci cu zâmbetul pe buze, fără remușcări, pentru că atunci când spui “Nu” celorlalți îți spui “Da” ție și începi să te iubești din ce în ce mai mult. […]

  4. […] Astfel ne conectăm la propria ființă și la ceilalți, întrucât criticile din exterior încetează și ele. Putem atinge și putem fi atinși prin sentimente nobile. Iar într-un final descoperim că în adâncul sufletului nostru suntem toți la fel. Fără judecăți de valoare, fără resentimente, fără acuzații. Iar iubirea este tot ceea ce rămâne… […]