10 lucruri pe care le confunzi cu tine (și care te împiedică să fii tu) – partea I

O femeie aflată în comă era pe punctul de a muri. Dintr-o dată ea a auzit o voce:

“Cine ești?”, a fost întrebată.

“Sunt soția primarului”, a răspuns ea

“Nu te-am întrebat a cui soție ești, ci cine ești tu”

“Sunt mamă a patru copii”

“Nu te-am întrebat a cui mamă ești, ci cine ești tu”

“Sunt învățătoare”

“Nu te-am întrebat ce profesie ai, ci cine ești tu”.

 

Și dialogul a continuat în același fel. Orice ar fi spus femeia, cuvintele ei nu păreau să răspundă la întrebarea “Cine ești tu?”.

 

“Sunt creștină”

“Nu te-am întrebat ce religie ai, ci cine ești tu”

“Sunt cea care a ajutat oamenii sărmani”

“Nu te-am întrebat ce-ai făcut, ci cine ești tu”.

 

Neștiind să răspundă, ea a fost trimisă înapoi și astfel a decis să afle cine este. Din acel moment întreaga ei viață s-a schimbat.

 

Povestea de mai sus este o parabolă și poate avea orice semnificație pe care alegi tu să i-o dai. Dincolo de aparentele conotații religioase sau morale, ea este mai mult decât atât. În mod conștient sau inconștient toți căutăm să aflăm cine suntem , iar prin asta căutăm un sens, o direcție sau un scop în tot ceea ce facem.

 

Răspunsul la această întrebare nu este rațional sau intuitiv, nu este simplu sau complex, nu este unanim valabil sau gata să apară în urma citirii unui simplu articol de pe internet.

 

El se află bine ascuns în adâncul tău. Pentru a pătrunde acolo este important să dai jos, asemenea babei Dochia, haină cu haină, și să te dezbrăci de tot ceea ce crezi tu acum că ești, de toate acele lucruri pe care le confunzi cu tine.

 

Am creat o listă de 10 lucruri pe care le-am considerat cele mai importante, urmând ca tu să descoperi dacă există și altele care acoperă în acest moment răspunsul la întrebarea “Cine ești tu?”. Tu cu care dintre ele te confunzi?

 

1.      Posesiunile tale materiale

 

Nevoile de zi cu zi sunt presante. Avem nevoie de mâncare, de haine, de un acoperiș asupra capului. Avem nevoie de multe lucruri pentru a putea trăi în societate. Dar până unde merg nevoile și unde începe manipularea? Ceea ce face publicitatea ține în mare parte de identificarea noastră cu lucrurile pe care le posedăm.

 

Ieri m-am plimbat prin magazine. Era singura alternativă la frigul de afară, în timp ce-mi așteptam soțul să termine o întâlnire. În plimbarea mea am observat o mulțime de persoane scotocind printre umerașele cu haine. Părea că ar fi fost într-o goană nebună după produse necesare supraviețuirii.

 

Identificarea cu obiectele din viața noastră ne face să ne pierdem pe noi ca persoane. Atunci când alergi după haine, case, mașini, uiți cine ești, uiți de ce trăiești, uiți care este scopul tău în această viață. Este un fel de distragere de la întrebarea “Cine sunt eu?”.

 

Asta înseamnă că este rău să ai posesiuni materiale? Nicidecum. Binele și răul sunt oricum noțiuni relative. Nu obiectele în sine ne depărtează de răspunsul la întrebare, ci identificarea cu ceea ce avem și mai ales, frica de a pierde ceea ce considerăm că face parte déjà din noi.

 

2.      Imaginea ta

 

Valoarea pe care o simt multe persoane în societatea în care trăim este dată de imaginea lor, de aspectul exterior al corpului lor. Există concepția conform căreia fizicul este strâns legat de șansa la relații reușite, slujbe reușite, prieteni de calitate. Această concepție este puternic întreținută de mass-media.

 

Chiar și Otilia, în romanul “Enigma Otiliei” al lui Călinescu crede că va trăi până la 30 de ani, mărturisind la un moment dat că se va sinucide dacă va îmbătrâni.

 

Otilia se identifica cu imaginea ei atât de tare încât în momentul în care frumusețea ei exterioară s-ar fi risipit în negura timpului, ea ar fi rămas fără însăși ființa ei.

 

Asta înseamnă să nu ne mai îngrijim corpul sau să nu ne mai pese de el? Ar fi absurd, pentru sănătatea corpului nostru este strâns legată de sănătatea psihicului și spiritului nostru.

 

Suntem datori să-i acordăm atenția cuvenită prin sport și alimentație de calitate, să avem grijă de el fără însă a ne identifica cu acesta. Ceea ce va radia va fi lumina din interior, lumină ce va spune multe mai multe decât orice imagine exterioară artificial construită.

 

3.      Relațiile tale

 

Dezamăgirea se simte sfâșietor în cazul unei relații pierdute sau eșuate, o relație în care s-a investit întreaga ființă. Sentimentul de posesie a persoanei de lângă tine este adeseori cel mai puternic în cadrul unei relații, iar din păcate acest sentiment se confundă cu iubirea.

 

Nicăieri nu se vede mai bine acest lucru ca la începutul unei relații. Totul este frumos și apare îndrăgostirea. Proiectăm asupra persoanei ce tocmai a apărut în viața noastră tot ceea ce credem că a venit să ne aducă: fericire, împlinire, stimă de sine. Astea nu sunt altceva decât niște haine frumos fabricate pentru ceea ce căutăm să ascundem în interiorul nostru: teamă, neîncredere în forțele proprii.

 

Odată cu mutatul împreună sau după o anumită perioadă de timp, aceste haine se uzează și rămâne partea întunecată pe care am vrut atât de mult s-o ascundem. Ironia este că deși multe relații se sfârșesc acum, niciunul dintre noi nu suntem cu adevărat așa cum părem în această etapă a relației.

 

Ceea ce se vede nu este mai mult decât o apărare a propriilor răni, a propiilor dureri acumulate de-a lungul vieții, dureri care nu se vindecă ieșind dintr-o relație (fie că este de cuplu, prirtenie sau familie) și intrând într-o alta.

 

Cauza este identificarea cu relația în sine si cu persoana care formează relația împreună cu noi. Cauza este identificarea cu iluzia pe care o reprezintă acea persoană și destrămarea iluziei pe care am construit-o.

 

iubire

 

4.      Dorințele tale

 

Viciile nu sunt doar patimi nesănătoase. Dorințele devin la rândul lor niște vicii pentru că avem nevoie de ele, iar și iar, doar pentru a simți că trăim.

 

Contradicțiile sunt comune în cazul dorințelor, exact ca în cazul unui viciu. Suntem dependeți de ele, iar atunci când le îndeplinim ne dorim altceva. Identificarea cu dorințele ne aruncă într-un cerc vicios de luptă, câșiguri și dorințe de mai mult sau eșecuri și dezamăgiri.

 

Asta înseamnă să nu mai avem dorințe sau obiective așa cum le sunt numite acele dorințe cu termen de realizare? Nicidecum. Înseamnă doar să acceptăm că viața merge înainte cu sau fără îndeplinirea lor.

 

Un rege era la un moment dat foarte nemulțumit de viața sa. Fericirea dura puțin, așa că a chemat un înțelept să-l lumineze și să-i spună ce să facă. Înțeleptul i-a adus un inel simplu pe care era gravat: “O să treacă și asta”.

 

Fericirea va trece, la fel cum va trece și dezamăgirea neîmplinirii obiectivului. Conștientizarea acestui lucru ne va face să nu ne mai identificăm cu dorințele noastre.

 

Victorie sau aparent eșec, dorința vine ca o lecție pentru următoarele experiențe ale vieții și nu ca o destinație finală.

 

5.      Funcția ta

 

Second Life este un joc pe internet unde trăiești o realitate virtuală. Ai o altă viață, alte preocupări, altă identitate. Astăzi multe locuri de muncă au ajuns o astfel de realitate, paralelă cu viețile trăite în afara lor.

 

Numele imprimat pe ușa unui birou este o nouă realitate pentru prea mulți oameni care se confundă cu funcțiile lor.

 

În trecut, atunci când s-a trecut de la triburi la civilizații, oamenii au fost împărțiți în clase sociale pe baza funcției deținute: tâmplari, olari, ciobani, conducători, negustori și tot așa. Aceea nu era doar o funcție, ci desemna cine erai în ochii celorlalți și în proprii tăi ochi.

 

Nu întâmplător s-a ajuns ca multe nume să fie date de funcție: Ciobanu, Olaru, Croitoru, Moraru, Fieraru și așa mai departe.

 

În ultima perioadă am asistat la puternice dezbateri pe seama statutului de angajat și a implicațiilor pe care îl are acesta asupra libertății noastre ca indivizi.

 

Statutul de angajat nu este un impediment, ci mai degrabă identificarea cu funcția care devine o realitate secundară. Ea blochează adesea dezvoltarea și evoluția, în ciuda concepției de evoluție prin avansarea în funcție.

 

Statutul de angajat și funcția deținută devin parte din “normalul” necesar supraviețuirii, iar apoi din “normalul” comparării și depășirii celorlalți. Lipsa funcției ar însemna lipsa banilor și implicit lipsa mâncării sau a unui acoperiș asupra capului, dar și o valoare scăzută ca om în fața celorlalți.

 

Renunțarea la identificarea cu funcția înseamnă a vedea dincolo de facturi și a găsi dragostea pentru ceea ce înfăptuim, a fi extraordinar de buni în ceea ce facem fără a aștepta recunoaștere publică și fără a uita că toți suntem oameni, indiferent de poziția deținută.

 

***

 

Întrucât articolul a ieșit mai lung decât am plănuit inițial și pentru că știu cât de multe încerci să faci într-un timp cât mai scurt, urmează să public celelalte 5 lucruri pe care le confundăm cu noi în articolul următor.

 

O să fac acest lucru doar dacă tu vrei continuarea articolului și-ți manifești dorința într-un comentariu. Până atunci sunt curioasă cu ce te identifici tu în viața de zi cu zi?

 

Cu drag,

Simona C.

 

Sursa foto: Eliberare

Poţi să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu noile informatii de pe blog!  Vei primi totodată materialul gratuit "4 metode pentru a crea viața pe care o dorești"

Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos, apoi să confirmi cererea de abonare cu un click pe link-ul din emailul primit.

Articole asemanatoare:

Lasa un comentariu prin facebook:

comentarii prin facebook!

Powered by Facebook Comments

8 comments
ManitaIulian
ManitaIulian

Buna, am 46 de ani si am trecut prin momente dureroase in viata. Am inceput sa citesc despre dezvoltarea personala din cauza ca vreau sa descopar si cum pot sa transform in mai bine viata mea. Sunt curios sa vad si continuarea articolului.

MarinaGavriliuc
MarinaGavriliuc

salut ,ma numesc Marina,implinesc 20 de ani in citeva zile... vreau sa

zic ca acest articol m-a  pus pe ginduri,si  m-am  facut ca sa realizez ca lucrurile nu stau exact asa cum eu le credeam.....sunt ft curioasa sa vad ce va fi mai departe si cum va influenta cartea aceasta asupra mea.......deja de ceva timp ma simt singuratica in interiior...chiar daca am  cunoscuti -in interior imi doresc o liniste .dar nu am gasit persoana care este gata sa mearga pe aceeasi cale cu mine(((((((

@Simona Culea

furtunarazvan24
furtunarazvan24

@MarinaGavriliuc salut Marina sa stii ca exista persoane care iti urmeaza calea ... unele pe cont propriu,altele ajutate ... eu sunt una din ele si acum am observat ca ai scris comentariul fix de ziua mea .... ce coincidenta :) in orice caz ... daca vezi comentariul asta poti oricand sa ma contactezi sa vorbim .... pot sa te ajut cu multe. Iti dau adresa mea de skype:furtuna.razvan

BlasciucChiroscaGabriela
BlasciucChiroscaGabriela

Am 42 de ani. Acum 4 ani , in urma decesului mamei mele si a unei  infidelitati(nu ca ar fi fost numai una) a sotului cu o colega de serviciu, am inceput sa ma gandesc ca ceva e gresit in modul meu de a privi lucrurile esentiale ale vietii. Mi-am dat seama ca eram dependenta de sotul meu si eram intr-o relatie abuziva  si in plus am inceput sa nu-mi gasesc sensul vietii mele, sa detest lucrurile care imi placeau, sa ma simt tradata, abandonata si singura! pentru ca in acelasi an 4 persoane importante pentru mine , au plecat mai mult sau mai putin de langa mine! Articolul e interesant si ne aduce un plus de echilibru in viata noastra si in gandurile noastre! Multumim!

Simona Culea
Simona Culea moderator

@BlasciucChiroscaGabriela  Te felicit pentru hotararea de a merge mai departe, dar mai ales pentru revelatiile pe care le-ai avut dupa toate experientele traite. Foloseste-le in continuare pentru a renaste din propria cenusa si pentru a alege ceea ce conteaza pentru tine cu adevarat.

AncaDeliaBodea
AncaDeliaBodea

Am 41 de ani. Conceptul de "dezvoltare personala" mi s-a revelat abia luna aceasta, din motive care nu tin de incapacitatea mea de a invata, ci de o intelegere gresita a conceptului de invatare. Tot straduindu-ma, cu sau fara succes, sa asimilez informatii exterioare de amorul artei, m-am pierdut din vedere pe mine insami. Astea mi-au fost modelele; iar eu am fost o conformista. Conformismul m-a adus foarte aproape de faliment pe toate planurile. Acum nu mai pot sa continui sa fiu conformista, ca simt ca mor nebuna fara sa-mi fi "inmultit talantul" (nici macar nu l-am cautat...). Dar razvratirea (fie ea si pozitiva!) creeaza furtuni in toate cercurile in care te invarti: familie, slujba, prieteni, etc. Si dezordinea asta te poate sminti si pe tine. Cine descopera tarziu, ca mine, aici trebuie sa aiba grija: la etapa de re-evaluare. Daca trece cu bine de asta, are toare sansele sa SE GASEASCA si sa se valorifice pe SINE.


Simona Culea
Simona Culea moderator

@AncaDeliaBodea  Cred ca vine un moment in viata fiecaruia in care se declanseaza "acel ceva" care da peste cap tot ceea ce credeam ca este "normal" in viata. Unii ignora acest moment, altii merg mai departe, incep sa caute si mai mult, iar teama nu mai este o alternativa.

Ceva de genul "decat viu in genunchi, mai bine razvratit in picioare". Bine ai venit pe acest nou drum, care, desi anevoios uneori, nu se poate compara prin satisfactii cu drumul batatorit si drept. 

Trackbacks

  1. […] prima parte a articolului, pe care o găsești aici, am descifrat primele 5 lucruri cu care te confunzi în viața de zi cu zi și care duc la astfel […]

  2. […] interpretare în mintea ta a unor concepte. Faptul că știi cine nu ești, ceea ce am discutat în partea I și partea II a articolului de dinainte, înlătură însă cele mai mari obstacole din calea […]